Directoarea Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde i-a îndemnat pe europeni să dea cât mai rapid un semnal puternic al "voinţei lor colective de a-şi consolida uniunea monetară", într-o intervenţie, sâmbătă, înaintea alegerilor legislative din Grecia, cruciale pentru euro, relatează AFP.
"Într-un termen foarte scurt, poate mai puţin de trei luni, este necesar ca europenii, în special cei din cadrul zonei euro, să dea semnale puternice privind voinţa lor colectivă de a-şi consolida uniunea monetară", a declarat Lagarde pentru cotidianul francez Libération.
"Ceea ce este necesar este o hotărâre colectivă de a avansa către o etapă puternică a construcţiei zonei euro", a subliniat ea.
În opinia şefei Fondului Monetar Internaţional (FMI), este necesar să se "depăşească uniunea monetară, pentru a fi puse în comun politici bugetare, însoţite totodată de instrumente de supervizare a sectorului financiar în sens larg şi de mecanisme de soluţionare a crizelor bancare".
Este necesar ca "totul (să fie plasat) sub o autoritate a zonei euro şi nu a băncilor centrale naţionale", a subliniat ea, evocând crearea unei "Trezorerii Europene" şi unei "Agenţii de Trezorerie euro privind datoria ansamblului zonei" euro.
"Acest lucru nu poate fi făcut de pe o zi pe alta", recunoaşte Lagarde, "dar este importantă afirmarea acestui principiu colectiv", în opinia sa. "Toate ţările din zona euro trebuie să acepte o comunitate bugetară, bancară şi financiară, în care hotărârile să fie luate în mod colectiv", a continuat directoarea FMI.
Evocând alegerile legislative din Grecia, în care dreapta (Noua Democraţie) şi stânga anti-austeriate (Syriza) sunt prezentate cot la cot, Lagarde consideră "important" să se poată "încă de săptămâna viitoare", "să fie reluate negocierile cu Guvernul rezultat din scrutinul de duminic