Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aleşii PP-DD Alba discută despre orientarea politică în consiliile locale: PDL sau USL. Vezi pe cine vor să susţină

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 iunie 2012 ·

Conducerea organizaţiei PP-DD Alba organizează sâmbătă, la Alba Iulia, o întâlnire cu toţi cei 80 de aleşi locali ai partidului pentru a discuta despre modul în care se va acţiona acolo unde formaţiunea politică poate decide majoritatea în consiliile locale.

UPDATE "Am avut o discuţie dmeocratică şi fiecare şi-a arătat opţiunile cu USL sau PDL. Există foarte multă nehotărâre. Există şansa să obţinem mai mult viceprimari. Dacă facem un protocol judeţean, rămânem ori cu PDL, iar dacă mergem cu USL, vor fi negocieri tripartite pentru că acolo există şi PSD şi PNL. Peste o săptămână vom avea o decizie mai aproape de soluţia finală. Deocamdată i-am ascultat pe oameni şi am vrut să văd spre ce înclină ei. O să merg la Buucreşti cu aceste propuneri şi, probabil, la sfârşitul săptămânii viitoare se va decide cu cine semnăm protocolul", a spus Cornel Comşa, preşedintele PP-DD Alba.

Acesta a mai spus că rezultatele electorale pentru partid sunt peste aşteptări în ceea ce priveşte rolul PP-DD în deciderea unor majorităţi, dar sub aşteptări în privinţa scorului şi a reprezentanţilor aleşi. "Mă aşteptam să avem 20 la sută din aleşi. Avem 12,84 la sută, dar nu am avut candidaţi în toate localităţile", a completat Comşa.

Şi-au exprimat opţiunea de a merge cu PDL organizaţiile din Albac, Galda de Jos, Lunca Mureşului şi Noşlac, în timp ce cu USL vor să voteze organizaţiile din Alba Iulia, Aiud, Cugir, Zlatna, Bistra, Sălişte, Ocoliş, Ponor, Poşaga, Vinţu de Jos. Mulţi dintre consilierii locali nu sunt hotărâţi pe cine să susţină. La Consiliul Judeţean decizia va fi luată la nivel central.

Întâlnirea este condusă de preşedintele oragnizaţiei, Cornel Comşa. Acesta prezintă aleşilor rezultatele preliminare ale negocierilor cu PDL şi USL. Noii consilieri locali vor fi consultaţi cu privire la orientarea PP-DD către PDL sau USL, pentru stabilirea modului de f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în această dimineață! Iată magnitudinea seismului

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 4.0 pe scara Richter s-a produs în dimineața zilei de 15 octombrie 2025, la ora 07:57:20 (ora locală), în zona Maramureș – Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fiz

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum 46 minute
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 2 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Angajații din România trec prin cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc” GRAFICE

HotNews acum 3 ore
Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai contin

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum 3 ore
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

Trump acordă postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk / ”A fost asasinat în floarea vârstei pentru că a spus cu curaj adevărul”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump i-a acordat, marţi, postum, lui Charlie Kirk Medalia Prezidenţială a Libertăţii, spunând că introduce numele activistului conservator decedat ”în lista adevăraţilor eroi ame

Vremea

București
acum

mie.

9°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/15°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°