Îmboldit de un anunţ al Administraţiei prezidenţiale, marţi, 12 iunie 2012, orele 20.00, am deschis radioul pentru a asculta Declaraţia de presă făcută de Traian Băsescu în chestiunea reprezentării noastre la Bruxelles. Sursa: Octavian Cocoloş

Pe la jumătatea discursului, am închis aparatul. N-am făcut asta niciodată de când Traian Băsescu e preşedinte, nici măcar la vremea Puterii sale absolute, care mi-l făcuse automat adversar, dată fiind alergia mea la triumfuri fără fisură.

De fiecare dată, intervenţiile publice ale lui Traian Băsescu m-au interesat, intuind că dincolo de cuvinte se ascunde fapta. De data asta, textul prin care domnul preşedinte s-a străduit să ne lămurească prevederile Constituţiei în chestiunea participării la Consiliul UE din 28 iunie 2012 mi s-a părut de inutilitatea unui balon de săpun.

Din cel puţin două motive:

1) Reprezentarea României la Consiliul European e o non-temă la un popor pentru care anunţul unei starlete că i-a fost, în fine, perforat ovulul, va stârni oricând mult mai mare interes decât anunţul că a început Al Treilea Război Mondial, şi, ultimul, fireşte, pentru specia umană.

2) Dacă la Bruxelles trebuie să meargă preşedintele sau premierul, e o chestiune de raport între forţele politice de pe scena ţării şi nu între forţele teoretice de pe scena Academiei.

La o adică, problema s-ar fi rezolvat foarte simplu prin apelul la Curtea Constituţională. Nu neapărat pentru a tranşa un conflict juridic între puterile statului (un asemenea conflict nu există câtă vreme Parlamentul, şmecherit în stil PSD-ist, s-a rezumat la o Declaraţie politică, evitând Hotărârea), ci pentru a tranşa un conflict între două opinii teoretice.

Discuţia s-a ivit ca urmare a unei interpretări diferite a Constituţiei.

Până la proba contrară, până când Victor Ponta nu dă o nouă ordonanţă de urgen