Patriarhia Română afirmă că este regretabil faptul că tocmai în biserică, unde preotul predică pacea şi iubirea faţă de semeni, un prelat paşnic şi venerabil este ucis cu cruzime, crima oribilă arătând starea alarmantă de degradare, violenţă şi nesiguranţă a societăţii de azi.
Patriarhia Română spune a aflat cu profundă uimire şi durere de uciderea preotului Tudor Marin în biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din municipiul Focşani, judeţul Vrancea, astăzi, 16 iunie 2012.
"Este regretabil faptul că tocmai în biserică, unde preotul predică pacea şi iubirea faţă de semeni, un preot paşnic şi venerabil este ucis cu cruzime. Această crimă oribilă arată starea alarmantă de degradare, de violenţă şi de nesiguranţă din societatea românească de azi. Prin urmare, este nevoie ca şi bisericile, fiind spaţii de utilitate publică religioasă a comunităţilor locale, să fie mai bine păzite şi protejate. Familiei îndurerate a Părintelui Tudor Marin şi parohiei îndoliate din Focşani Patriarhia Română le adresează condoleanţe şi se roagă Domnului Iisus Hristos să odihnească sufletul preotului Tudor Marin în ceata drepţilor", se arată în comunicat.
Preotul Tudor Marin din Focşani, socrul liderului sindical Vasile Marica, a fost înjunghiat, sâmbătă, în biserica din Piaţa Unirii din municipiu.
Sub pretextul că vrea să îl întrebe ceva pe preotul Tudor Marin, în vârstă de 69 de ani, imediat după slujbă, atacatorul a intrat în biserică, unde se afla doar părintele şi femeia care vindea lumânări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Bogdan Toader, crima a fost anunţată în jurul orei 10.30, la 112.
El a spus că atacatorul este identificat, iar poliţiştii au indicii despre locul în care s-ar afla suspectul, fiind instituite filtre la intrările şi ieşirile din oraş, pentru prinderea acestuia.
Cuţitul cu care a fost