Mandatul ministrului Educației, Liviu Pop, va expira chiar în timpul desfășurării examenului de bacalaureat.
Ministrul interimar susține însă că acest lucru nu va fi un impediment în calea bunei desfășurări a examenului de bacalaureat, întrucât a ținut să lase lucrurile în ordine înainte de a pleca de la cârma instituției.
„Acest lucru se știa încă de la începutul mandatului meu. Însă nu va exista nicio problemă, pentru că au fost deja formate comisiile de examen, softul există, a fost testat, iar camerele video au fost montate”, a declarat ministrul interimar.
O problemă mai gravă este însă numărul mare de elevi care nu s-au înscris la examenul de bacalaureat. O soluție ar fi ca autoritățile să îi îndemne să se înscrie la școlile postliceale, unde nu este necesară diploma de Bac.
„O variantă ar fi ca să îngroașe rândurile șomerilor și să primească o indemnizație nesemnnficativă pe o perioadă determinată. Altă soluție ar fi să îi îndemnăm să se înscrie la școlile postliceale, unde nu este nevoie de diploma de bac, pentru a avea o calificare”, a declarat și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.