Cel mai recent spectacol pus în scenă la Teatrul „Marin Sorescu“ este scris şi regizat de Catinca Drăgănescu, o tânără absolventă a Facultății de Regie de Teatru din cadrul UNATC, care a câştigat concursul de proiecte regizorale bazate pe un text românesc lansat la sfârşitul lui 2011.

Textul trădează o scriitură tânără, pe alocuri patetic, însă curajos de la început şi până în ultimul moment prin încercarea de a îngloba în sine o întreagă epocă. Sau, mai degrabă, frustrările unei epoci şi ironiile ei (pe care le-aş putea particulariza cu uşurinţă, dacă aş menţiona momentul de frustrare al bărbatului în vârstă care îmi spunea nevrotic şi mult prea tare, acoperind şi actorii, să închid telefonul, în timp ce îmi luam notiţe pentru acest material, pentru ca după douăzeci de minute, într-un suprem moment de ironie a sorţii, să îi sune dumnealui mobilul).

Aşa cum spune şi Catinca, „Photoshop“ „vorbeşte despre lumea noastră, despre criza valorilor şi a conştiinţei în care totul e o iluzie“. Vorbeşte despre oameni care îşi vorbesc fără să se asculte, despre prăpastia dintre părinţi şi copii, dintre soţi, dintre iubiţi, dintre prieteni. Despre incapacitatea omului contemporan de a avea relaţii autentice. Despre ironia de a nu putea comunica în era comunicării.

Prima parte a spectacolului este fragmentată, în ton cu societatea pe care o descrie, compusă din momente fotografice delimitate de flash-uri. Personajele se prezintă singure şi anunţă contextul. Toma şi Sonia, la ea acasă. Ana şi mama sa, la ele acasă. Ana în taxi etc.

Aceste scurte momente fotografice (cu trimitere directă la personajul-cheie, Sonia, interpretat de Iulia Lazăr, care este fotograf) sunt, probabil, cel mai îndrăzneţ element al piesei, deoarece presupun o condensare a unor şabloane sociale în interval de 1-3 minute. Şi, în ciuda imperfecţiunilor, reuşesc. Căci provoacă sentiment