Am scris pe Twitter o fraza care mi s-a parut destul de desteapta: „Nu citi o carte, citeste un autor”. Din pacate, nu am fost coplesit cu mesaje care sa ma felicite pentru intelepciunea mea sau care sa ma intrebe ce inseamna. Asa se intampla cu majoritatea tweeturilor, nu am primit nicio reactie. Ceea ce ma face sa ma intreb: pentru ce o fi Twitter? La intrebarea asta am incercat sa raspund acum ceva vreme inacestarticol.

Dar cred ca am dreptate. Decat sa-mi pierd vremea distrandu-ma cu scrieri superficiale ca “The World According to Jeremy Clarkson” (Lumea potrivit lui Jeremy Clarkson) pe care o citesc acum (si care trebuie sa recunosc ca e foarte amuzanta), ar trebui sa citesc toate cartile autorilor pe care ii consider coplesitori de buni: George Orwell, ale carui opinii despre limbaj si politica sunt de neegalat; Cormack McCarthy (No Country for Old Men); Ismail Kadare, singurul est european de pe lista mea, Alasdair Gray, scriitorul scotian care a scris Lanark si singurul mare autor pe care l-am intalnit personal, si Haruki Murakami. Citind cartile acestora m-ar tine ocupat ani intreg.

Unul dintre autorii mei preferati este Ryszard Kapuscinski, un jurnalist polonez, (presupus) informator al politiei secrete si martor a 27 de razboaie si revolutii. Terenul sau a fost Africa si cartile sale despre acest continent sunt incredibile. Descrierea pe care o face incoronarii lui Haile Selasse (in The Emperor) este ca un basm, iar una dintre cele mai puternice imagini pe care le pastrez in memorie este relatarea sa despre cum s-a imbolnavit de malarie. Descrie cat de slabit se simtea, cum nu se putea misca si cum niste localnici prietenosi l-au tratat cu versiunea lor de leac care consta in invelirea pacientului intr-un covor si asezarea unei pietre mari deasupra lor. A supravietuit.

Capodopera lui Kapuscinski este Imperium. In loc sa-i fac rezumatul,