Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminalul preotului Marin a fost reţinut VIDEO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 iunie 2012 · ·

Acesta se numeşte Florentin Puşcoiu, are 30 de ani, este din Focşani, anchetatorii declarând că motivaţia crimei este una de natură religioasă. Ucigaşul este de religie creştin ortodox.

UPDATE 3:00: Florentin Puşcoiu, în vârstă de 30 de ani, din Focşani, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru crima comisă asupra preotului Tudor Marin. Acesta a fost ridicat de la el de acasă, dintr-un aparatament aflat în Carierul Sud, fără să opună rezistenţă. Şi-a recunoscut fapta.

"Motivaţia crimei este una cu caracter religios. O să vedem ce spun şi specialiştii. Avem îndoieli cu privire la starea psihică a acestuia, pentru că în ultimele luni, cât a fost plecat în Italia, comportamentul său s-a schimbat foarte mult. Şi-a făcut rost de cărţi de religie şi nu a găsit răspunsuri în aceste cărţi, iar ieri, când a mers la biserică, nu a primit explicaţiile pe care le dorea şi l-a lovit pe preot de două ori, o dată în cap şi apoi cu cuţitul în inimă", a declarat primul procuror Ioan Lefter într-o miniconferinţă de presă făcută la ora 2.30, imediat după audierea suspectului.

Despre Florentin Puşcoiu se ştie că a lucrat ca şofer profesionist la mai multe societăţi din Focşani, nu este căsătorit şi nu se afla într-o relaţie bună cu familia sa. În luna noiembrie a anului trecut a mai fost cercetat pentru deţinere de cuţit în localuri publice, dar nu a apucat să fie audiat pentru că a plecat în Italia, de unde a revenit în luna aprilie. Anchetatorii spun că are un grad de inteligenţă peste medie şi că în ultima perioadă a avut discuţii şi cu alţi preoţi despre religie.

El va fi prezentat duminică instanţei cu propunerea de a fi arestat preventiv.

UPDATE 00.09 Principalul suspect în acest caz este audiat în continuare de către procurori. La sediul Parchetului a ajuns avocatul din oficiu care îl reprezintă pe bărbatul acuzat de cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°