Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universităţile româneşti, cuprinse de febra taxelor astronomice

Publicat in Capital, sâmbătă 16 iunie 2012 ·

Spiru Haret, Dunărea de Jos, Ovidius sunt doar câteva exemple recente de universităţi private, respectiv de statcare au mărit taxele de studiu. Unele dintre ele au schimbat regulile în timpul jocului: fie au mărit taxele şi pentru cei din anii 2 sau 3, fie au aplicat retroactiv anumite taxe.

Săptămâna aceasta, studenţii Universităţii Spiru Haret au ieşit în stradă, nemulţumiţi de faptul că universitatea a luat decizia dublării taxei de studiu faţă de anul trecut, de la 2.500 de lei la 5.400 de lei. Anul trecut, conducerea Universităţii a mai mărit o dată taxele, de la 1.800 de lei la 2.500 de lei.

"Considerăm intolerabilă inducerea studenților în eroare prin înmatricularea lor cu taxe mici doar pentru ca acestea să fie crescute ulterior fără măsură de conducerea universității", au declarat liderii Asociaţiei Studenţilor de la Spiru Haret.

400 de lei licenţa, la Ovidius

Febra scumpirilor nu a cuprins doar universităţile private, ci şi pe cele de stat. În pragul examenului de licenţă, studenţii Universităţii Ovidius sunt revoltaţi pentru că trebuie să plătească o taxă pentru susţinerea examenelor de licenţă sau disertaţie, indiferent dacă sunt pe locurile cu sau fără taxă. O taxă, care se încadrează între 400 şi 500 de lei pentru susţinerea examenului de licenţă sau disertaţie. taxa trebuie plătită de toţi studenţii indiferent de situaţia lor, adică pe locurile bugetate sau nu. Explicaţia este că unii dintre studenţi au urmat cursurile cu taxă în anumiţi ani, apoi au reuşit, în urma recalculării mediilor, să treacă la buget. Rectorul Universităţii Ovidius spune că taxa se plătea şi în trecut, numai că acum suma trebuie achitată şi de cei care sunt la locurile fără taxă.

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a majorat cu sume cuprinse între 200 şi 2.000 lei, în funcţie de opţiunile facultăţilor, taxele pentru studenţii care

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 4 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 4 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 6 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 9 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 6 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 10 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 5 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 12 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 12 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit. Pe 1 ianuarie împlinise 41 de ani

Libertatea acum 7 ore
Este doliu în presa din România. Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit la două zile după ce împlinise vârsta de 41 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook. Jurnalistul a activat de-a lungul carierei sale la publicații precum GSP,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/11°