A vorbit tovarășul Mihai Răzvan Ungureanu, urmează tovarășul Patapievici, se pregătește tovarășul Băsescu. Cam așa ar suna, în limbajul ședințelor de partid de odinioară, prioritățile politice de moment ale premierului Ponta, ca să amintesc doar de mazilirile de rang înalt operate sau care urmează a fi operate de echipa sa. Toată pripeala, agitația surdă de acum, din catacombele puterii, condimentate cu spiritul revanșard lasă impresia că echipa premierului ar guverna de o bună bucată de timp, deși a fost investită abia luna trecută. Zici că e o versiune demo, comprimată a guvernelor anterioare, care, de bine de rău, și-au trăit veacul.

La nivel micro, în administrațiile locale și județene, situația este mai efervescentă. Aud că se lucrează mai abitir decât la centru, zi-lumină, pentru a scăpa țara de dușmani și a-i aduna pe fiii risipitori: se depun eforturi, se consumă energii, se dau telefoane, se caută oameni (care nu prea sunt), se insistă, se racolează, se amenință. Regăsim tot know-how-ul ciocoiesc cu care ne-am obișnuit de atâția ani de politică românească post-decembristă. O luptă pentru refacerea mereu vechii clientele de partid. Obsesiva preocupare a USL de a schimba, iute și fără prea mult discernământ, tot ce nu e de-al lor, nu dovedește altceva decât asemănarea cu cei de la care a luat puterea. În fond și la urma urmei, vorbim de oameni care au îngroșat, cândva, rândurile aceluiași partid.

Scăpările și declarațiile premierului, spirituale nevoie mare, aduc aminte de aroganța domnului Adrian Năstase și trădează o neseriozitate atipică marilor învingători. Cum Victor Ponta a ajuns premier printr-o manevră parlamentară, adică nu e tocmai blindat la capitolul legitimitate, simte și el că victoria nu-i chiar ai’ de trebe, are niște hibe. În consecință, acționează, aruncând cu petarde politice asemeni unui puști care se amuză de spaimele victim