Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a comunicat, printr-o adresă, că în perioada 20 iulie – 15 septembrie organizează concursul pentru ocuparea celor 42 de inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al Casei Corpului Didactic. Înscrierea se realizează în perioada 27 iulie – 3 august 2012, cu respectarea metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului. „În consecinţă, inspectoratul şcolar va anunţa în presa locală, până cel târziu la data de 20 iulie 2012, organizarea concursului şi condiţiile referitoare la înscrierea şi participarea la concurs a canddiaţilor şi va întreprinderile toate măsurile necesare pentru a duce la îndeplinire prevederile metodologiei menţionate”, a precizat Corina Marin, director general Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (S.T.)