Existenţa noastră vijelioasă, împinsă de nevoi, ambiţii sau carierism până la limitele iraţionalului, primeşte uneori câte-o respiraţie binefăcătoare.
Iureşul cotidian, casă-serviciu-facturi, casă-serviciu-facturi, este întrerupt de momente miraculoase, de-a dreptul salvatoare. O astfel de bucurie am trăit în acest weekend, când timpul s-a suspendat pentru a face loc unor clipe speciale: întâlnirea de 25 de ani de la absolvirea liceului.
Ne-am regăsit, în vechiul amfiteatru al Liceului „Tudor Vladimirescu" din Târgu-Jiu (acum colegiu), oameni trecuţi de jumătatea vieţii, dar atât de apropiaţi, ca spirit şi prin amintiri, de anii frumoşi-naivi-visători ai adolescenţei... Poate că între timp nu mai suntem atât de visători, în mod cert nu mai suntem la fel de naivi, dar bucuria de a trăi frumos şi demn nu ne-a luat-o nimeni. Nu m-am privit în oglindă, ci aşa am văzut în jurul meu.
Strigarea catalogului pentru cele şapte clase din promoţia 1987, de la a XII-a A la a XII-a G, ne-a adus un ghem de emoţii. În faţa noastră stătea un sobor de dascăli, toţi pensionari, unii octogenari, majoritatea cu părul alb. Le-am simţit vibraţia vocii la fel ca în urmă cu 25-26-27-28 de ani, când ne purtau pe tărâmuri vrăjite ori ne scoteau la tablă. Îi voi aminti, cu o reverenţă, pe cei care ne-au predat nouă, celor de la clasa a XII-a B: Florin Dumitrescu (profu' de franceză, cel care ne-a fost şi diriginte), Ion Teoteoi (ce mai tremuram la orele de chimie...), Petre Rădulea (şi acum, la peste 80 de ani, îţi poate povesti ceasuri în şir despre Polinezia sau despre Insulele Galapagos, aşa cum o făcea la orele de geografie) şi Elena Vijulan (capabilă să scoată un sportiv de performanţă chiar şi din cel mai mototol elev).
Câtă bucurie în glasul foştilor liceeni, care, după ce răspundeau „prezent", spuneau câteva cuvinte despre realizările lor din ultimii 25 de a