Show. Cristi Minculescu va fi din nou pe scenă, pe 22 iunie, în concertul aniversar al trupei Iris – 35 de ani Reporter: Au trecut 35 de ani. Cum au fost?
Cristi Minculescu: Am muncit mult, dar probabil secretul e că nu ne‑am luat niciodată prea în serios. (Îşi scoate ochelarii de soare şi se mai destinde. Nu este deranjat deloc de oamenii care se agită în jur.) Am ajuns aici având obiective foarte multe şi întinse ca perioadă, am avut repere bine definite în timp - aceste aniversări. La fiecare concert simţim un impact afectiv-emoţional deosebit, care ne face să mergem mereu mai departe.
-Până la urmă, după atâţia ani, nu a devenit o rutină, ca un job?
Da, poţi să zici că poate părea o rutină, dar una pe care trebuie să o eviţi, să o păcăleşti. Dacă urcatul pe scenă devine ca un serviciu, ai pierdut partida.
Istorie. Minculescu, în timpul unui concert în urmă cu peste 30 de ani Succes. În concert, cu mii de fani cântând alături de Iris-Ce făceaţi acum 35 de ani?
Păi, cei 35 de ani sunt meritul lor. Eu am venit ceva mai târziu, la finalul anului 1979. Deci, acum 33 de ani dădeam examen să intru în trupa Iris. Am dat probă şi am avut noroc. Ei erau trei - Nuţu Olteanu, Emil Lenchiţeanu şi Nelu Dumitrescu - şi cântau la început pentru prieteni, pentru vecini, apoi au crescut exponenţial. În 1978 au avut un succes fulminant la Sala Polivalentă. Eu nu-i văzusem niciodată până atunci. La sfârşitul lui ‘79, aveau nevoie de un basist. Eu aveam un prieten basist, care m-a luat cu el la proba lui, spunându-le că a mai venit cu un băiat. Am dat probă şi m-au luat. Aşa a început.
- Dar ce făceaţi înainte de Iris?
Intrasem la Hidrotehnică de gura părinţilor, ştii că aşa era pe vremuri, tâmpenia aia să urmezi tradiţia familiei.
Am demonstrat că pot, am intrat, am apucat o sesiune, dar nu era pe strada mea, cum se zice. Cu tot
