Evit, de obicei, sa ma pronunt asupra evolutiilor din alte partide decat cel din care fac parte, dar cred ca evenimentele ce au loc la acest moment in PDL merita o analiza mai atenta, chiar si partizana, pentru a nu pierde din vedere, in opinia mea, ca aceasta criza nu este cauzata de rezultatul alegerilor locale si nici macar de masurile de austeritate luate de guvernele portocalii, si pe care liderii locali ”nu au putut sa le explice” romanilor.
Criza PDL incepe, mai mult sau mai putin, de la formarea PDL. Am spus PDL, nu PD. Aceasta criza nu este una de scaune, ci una mult mai profunda, care tine de relationarea cu electoratul si de resorturile prin care o uniune de indivizi poate fi denumita partid. PDL cauta la acest moment solutii miraculoase de salvare, nu de castigare a alegerilor parlamentare, ci de supravietuire. Tavalugul propriilor decizii luate de-a lungul timpului i-a adus aici pe liderii sai. Si as marca cateva momente: Trecerea brusca a PD de la socialism/social-democratie, la conservatorism, fara nicio alta justificare decat incapacitatea de a se impune pe stanga, coroborata cu forta PPE in plan european la momentul 2005. Practic, daca ALDE ar fi fost cealalta formatiune politica majora, PD nu ar fi avut nicio problema sa se duca acolo. Acesta este un moment care a generat confuzie si la nivelul activului de partid, dar si la nivelul unei parti a electoratului, care nu a inteles aceasta decizie oportunista. Implantarea PLD in PD si nasterea PDL, vazuta ca o solutie de validare a fostilor socialisti pe zona de dreapta a spectrului politic. In realitate, tot ceea ce s-a obtinut a fost o permanenta tensiune interna, ca urmare a perceperii noilor veniti ca fiind organisme externe. Si, dupa atatia ani, acest lucru a ramas atat de vizibil. Acesti oameni au crezut ca adversarul este mai important decat ideologiile si valorile. Au gresit. Prin com
