Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI GRECIA EXIT-POLL Dreapta câştigă, la diferenţă mică de stânga radicală

Publicat in Romania Libera, duminică 17 iunie 2012 ·

UPDATE: Partidul de dreapta Noua Democraţie se află pe primul loc în alegerile legislative de duminică din Grecia şi poate să formeze un Guvern cu socialiştii din cadrul Pasok, potrivit estimărilor oficiale ale Ministerului de Interne, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Noua Democraţie a câştigat 29,5 la sută din voturi, ceea ce îi asigură 128 de mandate din totalul de 300 ale Parlamentului grec, iar partidul stângii radicale Syriza a obţinut 27,1 la sută, respectiv 72 de mandate. Socialiştii din Pasok se află pe locul al treilea cu 12,3 la sută din voturi (33 de mandate), potrivit rezultatelor anunţate de Ministerul de Interne după numărarea a 18 la sută din buletinele de vot.

UPDATE: Noua Democraţie (dreapta), care susţine menţinerea Greciei în zona euro, devansa cu 1,6% Syriza (stânga radicală), care se opune austerităţii, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne actualizat după încheierea scrutinului legislativ, difuzat de televiziunile elene, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit acestui sondaj, dreapta s-ar clasa pe primul loc, dar fără să obţină majoritatea, cu un scor cuprins între 28,6% şi 30% din voturi, obţinând astfel aproximativ 127 de mandate din totalul de 300 câte numără Parlamentul elen. De asemenea, Syriza ar obţine un scor cuprins între 27 şi 28,4%. La închiderea urnelor, un sondaj al aceluiaşi institut credita dreapta cu un avans de doar 0,5% în faţa rivalului său de extremă stânga.

UPDATE: Niciun partid nu ar obţine majoritatea în alegerile legislative de duminică din Grecia, potrivit unui sondaj realizat duminică seara la ieşirea de la urne şi difuzat de televiziunile greceşti, lucru care va obliga formaţiunile politice să încerce să formeze un Guvern de coaliţie, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Acest scenariu de blocaj s-a produs deja la scrutinul de la 6 mai, cînd primele două partide clasate - No

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°