UPDATE 19,19. Dreapta şi stânga radicală din Grecia se află aproape la egalitate în urma alegerilor legislative de duminică, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
Partidul neonazist Chryssi Avgi /Zori Aurii/ a obţinut acelaşi procent ca şi în scrutinul de la 6 mai şi rămâne în parlamentul de la Atena.
———————
UPDATE 14,46. Televiziune Skai a anunţat că a evacuat clădirea în care-şi are sediul, situat într-un cartier de la malul mării din Atena, după ce un necunoscut a aruncat în faţa clădirii o grenadă
Grenada nu a explodat, iar poliţia a sosit la faţa locului pentru a face verificări. Zona, aflată în apropierea unui mare bulevard intens circulat din cartierul Phalere, a fost încercuită de poliţie. Imediat după tentativă, purtătorul de cuvânt al dreptei elene, Yannis Mihelakis, a condamnat ‘o acţiune teroristă împotriva democraţiei şi a libertăţii de informare’ în mijlocul alegerilor legislative. Televiziunea Skai face parte dintr-un grup mass-media, apropiat de dreapta elenă, care aparţine familiei greceşti de armatori Alafouzos, care deţine de asemenea cotidianul liberal Kathimerini.
—————-
Grecii votează duminică in alegeri legislative cruciale pentru viitorul monedei euro, urmărite cu un deosebit interes în străinătate.
Potrivit ultimelor anchete autorizate, date publicităţii în urmă cu două săptămâni, partidul conservator Noua Democraţie, condus de Antonis Samaras, se află la egalitate cu Coaliţia stângii radicale Syriza a lui Alexis Tsipras. Samaras, în vârstă de 61 de ani, intenţioneze să păstreze direcţiile trasate de UE şi FMI în schimbul salvării financiare a ţării, prin intermediul unor împrumuturi acordate din 2010 în valoare de 240 de miliarde de euro şi ştergerii a 107 miliarde de euro din totalul datoriei ţării. El vrea, însă, renegocierea detaliilor drumului de urmat pentru revenirea la creştere