Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Movilă a demisionat din conducerea PDL Iași

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 17 iunie 2012 ·

Deputatul PDL Petru Movilă şi-a depus demisia din funcţia de secretar general al filialei Iași. Acesta a spus că a venit momentul ca în PDL să fie luate decizii în folosul partidului și nu în interes personal.

"Am acceptat funcţia de secretar general ca urmare a solicitării multor colegi de partid, inclusiv a celor care nu mai sunt în partid, fie ei primari sau parlamentari. Astăzi gata, am hotărât, este finalul. Din acest moment nu mai accept niciun compromis, nicio minciună, niciun şantaj. Nu mai accept lucruri de genul acesta în organizaţia judeţeană Iaşi a PDL. Am fost candidat, am avut o strategie de campanie, dar strategia în organizarea alegerilor judeţene a organizaţiei judeţene Iaşi a lipsit cu desăvârşire", a spus Petru Movilă.

Conform acestuia, reconstrucţia organizaţiei PDL Iaşi trebuie să se facă pe o bază solidă, corectitudine, transparenţă dar şi legalitate internă de partid.

El a atras atenţia că în prezent în organizaţia judeţeană Iaşi există probleme care acesta speră că vor fi rezolvate "prin decizii interne, deşi unii colegi fug de responsabilitate".

"Nu am validat în BPJ listele de consilieri pentru organizaţiile locale. Mâine (luni, n.r.) sunt constituiri de CL şi noi nu avem soluţionată această etapă normală", a mai spus Petru Movilă.

Liderul filialei judeţene a PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima opinia.

CITIȚI ȘI: Stabilizarea PDL, o ecuaţie cu trei soluţiiSondaj CSOP. Blaga nu a captat încrederea românilor mai mult decât Udrea și BocCINE MERITĂ SĂ CONDUCĂ PDL. Topul organizațiilor județene cu cele mai mari procente la localeUnii lideri de filiale spun că l-ar vrea pe Blaga șef la PDLVEZI ce sfat le-a dat Traian Băsescu pedeliștilorBlaga: "Eu nu am spus că nu voi candida, nici că voi candida"PDL iese din epoca Boc. Momentul-cheie: 10 minute

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 52 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 41 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 51 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 44 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°