Europarlamentarul Laszlo Tokes e de părere că România duce, prin politica ortodoxă și legislația din educație, o amplă campanie de românizare și ”colonizare” a ungurilor din țară.
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat în cadrul unei conferinţe pe tema autonomiei, organizată la Sovata de CNMT şi Centrul Maurits Coppieters al Alianţei Libere Europene (EFA), că în Transilvania este în derulare o "politică de asimilare" a ungurilor.
Acesta a comparat situația demografică din Transilvania de acum 92 de ani, cu cea de astăzi. "În 1920, 55 la sută din populaţia Ardealului era românească şi 45 la sută - deci aproape jumătate - era formată din maghiari, nemţi şi alte minorităţi. Procentul actual al maghiarilor este sub 20, iar al românilor de peste 80, din cauza asimilărilor agresive, exodului şi colonizării. Aproape trei milioane de oameni au fost aduşi în Ardeal. E în derulare o politică ortodoxă de colonizare, spunându-se că unde există baltă, există şi peşti. Şi unde nu există baltă, se construieşte o biserică şi apoi vor veni şi românii. Există 2.000 de biserici ortodoxe construite în ultimii 20 de ani în Transilvania - numai la Oradea sunt 21, la Târgu Mureş - 16, la Cluj la fel. UMF Târgu Mureş, în urmă cu 50 de ani era exclusiv maghiară. Acum nu se poate înfiinţa nici măcar un profil, acolo unde maghiarii au fost majoritari", a spus Tokes.
Europarlamentarul a amintit de semnarea tratatului de la Trianon, spunând că politica de asimilare a maghiarimii din Transilvania este în plină derulare încă de atunci.
"Politica de asimilare în România se continuă, de 92 de ani încoace. Mutatis mutandis, metodele şi instrumentele şi împrejurările întotdeauna s-au schimbat. Există trei perioade mai importante - perioada interbelică, perioada comunistă, perioada postcomunistă, care diferă cu totul, sun