Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iurie Darie, în stare foarte gravă după ce a suferit un accident vascular cerebral

Publicat in Romania Libera, duminică 17 iunie 2012 ·

Iurie Darie este în stare foarte gravă la Spitalul Universitar Bucureşti la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", actorul fiind supus, în noaptea de sâmbără spre duminică, unei intervenţii chirurgicale pentru a i se elimina lichidul de la creier, însă a suferit un accident vascular cerebral.

La solicitarea presei, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florian Bica, a declarat că starea actorului este gravă după ce a suferit accidentul vascular cerebral, pacientului fiind-i pus un dren exterior pentru eliminarea lichidului de la creier, potrivit Mediafax.

Actorul a fost transferat, sâmbătă seară, la Spitalul Universitar Bucureşti la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", unde în 21 mai actorul a fost operat pentru eliminarea lichidului de la creier.

Medicii de la Spitalul Universitar au luat decizia de a-l transfera pe actor în condiţiile în care problemele medicale pe care le are Iurie Darie sunt consecinţa afecţiunii mai vechi, pentru care a fost operat, de altfel, la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni".

Actorul Iurie Darie a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Universitar, cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie.

Potrivit medicilor, actorul a suferit o complicaţie post-operatorie, acumulând în continuare lichid la creier.

Actorul Iurie Darie, în vârstă de 83 de ani, a fost dus, în 10 mai, la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală, iar în 21 mai a fost operat pentru a-i fi scos lichidul acumulat în zona creierului.

Iurie Darie are o carieră remarcabilă, ce cuprinde roluri în peste 40 de producţii cinematografice. După ce a debutat în cinematografie, în 1953, în "Nepoţii gornistului" - în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat în filme precum "S-a furat o bombă" (1961), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am condamnat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°