Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVETEXT Grecii votează într-un scrutin crucial pentru rămânerea ţării în zona euro FOTO - VIDEO

Publicat in Adevarul, duminică 17 iunie 2012 · · ·

Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa în Grecia la ora locală 7.00 (7.00, ora României), în cadrul unor alegeri legislative cu valoare de test, considerate un referendum asupra euro şi care vor servi la stabilirea viitorului ţării, aflată în criză, relatează AFP.

Totul despre criza din Grecia şi temereile pe care le dă Europei, AICI! Secţiile de votare se vor fi închide la ora locală 19.00 (19.00, ora României), când va fi publicat primul sondaj la ieşirea de la urne, care va arăta dacă grecii au reuşit să departajeze o dreaptă care susţine o politică de austeritate atenuată de o stângă radicală anti-austeritate, într-un scrutin urmărit de o lume întreagă.

UPDATE 20:40 EXIT POLL-uri după închiderea urnelor arată o diferenţă mai mare pentru Noua Democraţie - susţinător al memorandumului cu FMI/UE. EXIT POLL 1: Noua Democraţie: 28,6%, Syriza 27,5%, PASOK 11% EXIT POLL 2: Noua Democraţie: 30%, Syriza 28,4%, PASOK 11,7%

UPDATE 20:05. Primele rezultate oficiale vor fi disponibile în aproximativ o oră.

UPDATE 20:00 Noua Democraţie (27,5 - 29%) partidul creditat cu cel mai mare procent, urmare a rezultatelor exit poll de la rezultatele alegerilor din Grecia, va căuta să formeze o majoritate cu PASOK (10-12%), dar calculele arată că, pentru a avea Guvern va fi nevoie de o coaliţie care să reprezinte 36-38% din voturi.

FOTO: Liderul stângii radicale Syriza şi liderul Noua Democraţie

UPDATE 19:30 Syriza vrea propria coaliţie pentru a forma o majoritate în care radicalii să aibă rolul prinicipal, a anunţat consilierul economic al liderului radicalilor de strânga la CNN. EXIT POLL-urile arată rezultate extrem se strânse între primele două formaţiuni plasate.

De altfel ele reprezintă şi cele două direcţii în care Grecia - care mai are în conturile publice bani doar pentru o lună:

1. pro bail out/ adică Grecia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°