În această duminică, 17 iunie, când se sărbătoreşte Sfinţilor Români, Înalt Preasfinţitul Teodosie şi părintele Justin Pârvu au oficiat Sfânta Liturghie pe locul unde se ridică mănăstirea închinată martirilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Poarta Albă-Galeșul. Așezământul monahal poartă hramul Sfinților Români.
Mănăstirea cu hramul Sfinților Români este ridicată în cinstea şi în memoria tuturor celor care au murit ca martiri la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. În prima etapă aici va fi ridicat un Paraclis care va avea hramul Sf. Iustin Martirul și Filosoful (ce are dată de prăznuire la 1 iunie). Lucrările au început deja, fiind în stadiul de săpături la fundație.
Piatra de temelie a mănăstirii de la Poarta Albă-Galeşul a fost pusă de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, la data de 1 iunie. La evenimentul sfințirii locului au participat, pe lângă sute de credincioși, și patru supraviețuitori ai închisorilor comuniste: George Cușa, Pr. Oancea Gheorghe, Vlad Nicolau (Puiu) și Ion Negoiță.
Ei au rememorat ororile regimului totalitar, sistemul dezumanizant la care erau supuși și şi-au împărtăşit bucuria că, în sfîrșit, pot aprinde o lumânare pe locul suferinței lor. Ei au pus la propriu piatra de temelie a Paraclisului, împreună cu ierarhul locului.
Invitat la slujba de sfințire a locului a fost și părintele Justin Pârvu, unul dintre puținii supraviețuitori ai Canalului și ai închisorilor comuniste, dar părintele a suferit intervenția chirurgicală chiar în ziua slujbei, fiind internat în Secţia de Ortopedie a Spitalului Județean Constanţa.
Hramul mănăstirii
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a hotărât la 20 iunie 1992, ca Duminica a doua după Rusalii să fie numită Duminica Sfinților Români. Canonizarea sfinților români a început în anul 1950, când Sinodul BOR i-a canonizat pe Sf. Calinic de