Doi copii din trei au un prieten doar al lor, pe care nimeni altcineva nu-l poate vedea. Puțini părinți știu ce să facă în această situație, dar specialiștii asigură că lucrurile sunt mai normale decât par
„Toţi prietenii mi-au dat sfaturi despre cum să-mi hrănesc, înfăş sau îmbăiez copilul, dar niciunul nu a scos un cuvânt despre prietenii imaginari. Când l-am auzit pe Tudor vorbindu-mi prima dată de Marcus, am crezut că este un copil de la grădiniţă. Dar el vorbea cu Marcus mereu: la masă, pe stradă, când se ducea la culcare. Mi-a explicat că Marcus este prietenul lui şi că este un robot roşu cu multe luminiţe. Nu am ştiut cum să reacţionez", a povestit Irina Coroi (34 de ani). Tânăra are un băieţel acum în vârstă de 8 ani, însă Marcus a intrat în viaţa familiei sale în urmă cu trei ani.
Copilul nu dăduse semne de izolare, ba dimpotrivă, era vesel şi sociabil. La grădiniţă se descurca destul de bine şi nici nu avusese parte de vreun eveniment traumatizant în viaţă. „În fiecare dimineaţă îl întreba pe Marcus dacă i-au plăcut cerealele - adică ce mânca şi el - şi dacă îi plăcea cum se îmbrăca Tudor pentru grădiniţă, seara îi spunea «noapte bună». Nu părea nimic în neregulă, dar atunci când am văzut că povestea persistă câteva luni, am apelat la sfatul unui psiholog", a mai precizat Irina. Potrivit femeii, Marcus a dispărut din peisaj anul următor, când Tudor a intrat în clasa pregătitoare.
Contrar concepţiei generale, acest fenomen - al prietenului imaginar - este mult mai răspândit decât pare. Dacă un copil din nouă recunoştea în urmă cu 70 de ani că are un prieten imaginar, în anii '90 cifra a ajuns la un copil din trei. Potrivit celor mai recente studii, acum doi din trei micuţi recunosc că au un astfel de amic, însă specialiştii consideră că proporţia a fost mereu asemănătoare, doar că cei mici nu se simţeau suficient de confortabil să facă
