Federația Română de Fotbal a luat măsuri drastice împotriva a 10 jucători de la echipa națională U-19 care au consumat băuturi alcoolice în timpul Turneului de Elită din Serbia.
Decizia a fost luată pe baza raportului întocmit de Marian Mihail, directorul tehnic al FRF. Pentru că s-au îmbătat înaintea partidei cu Serbia, 7 fotbaliști ai naționalei U-19 au fost suspendați timp de un an, iar trei dintre ei timp de 6 luni.
Iată un fragment din raportul întocmit de oficialul FRF:
Majoritatea jucatorilor au respectat programul, doar cinci, respectiv Vaștag Andrei, Puțanu Ionuț, Dobrosavlevici Alin, Popescu Ștefan și Gavra Cristian, s-au întors la la ora 23.45, într-o suspecta stare de ebrietate. Au fost așteptați de antrenorul principal și staff-ul medical, care nu i-au informat pe ceilalți membri ai conducerii delegatiei, tăinuind săvârșirea acestei grave abateri.
- În data de 28 mai a.c., dupa-amiază, s-a dat liber jucătorilor în oraș pentru două ore. În acest interval, antrenorul principal a fost anunțat de reprezentantul UEFA care răspundea de delegația Ungariei că un grup de 6 jucători români se află într- un restaurant apropiat, unde manancă pizza și beau bere.
Imediat, antrenorul principal s-a deplasat la locul indicat, unde a constatat veridicitatea celor reclamate. Grupul era format din Vaștag Adrian, Puțanu Ionuț, Popescu Stefan, Gavra Cristian, Brănescu Laurențiu și Ioniță Alexandru. Și de aceasta dată, antrenorul principal a tăinuit evenimentul, neinformand membrii conducerii delegației.
- În data de 29 mai a.c., am fost anunțați de Receptia hotelului că a fost pătat tapetul în camera locuită de jucatorii Stanciu Nicolae și Iancu Cristian și că trebuie să plătim 50 Euro daune. Suma s-a achitat de către jucători.
Pe baza raportului, pe lângă jucători au mai fost sancționați și selecționerul Ovidiu Stângă, Miodrag Beloded