Lui Traian Basescu i s-au inecat corabiile, dar braveaza turuind mult si aiurea. Un strop de adevar, o tona de minciuna, legate cu ura si apoi varsate in ziceri pline de venin – e felul lui de a camufla esecul propriu si al camarilei sale.
La 22 de ani dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Germania cea infranta si ruinata era deja o putere refacuta si in plin avant economic, prosperitatea ei atragand ca un magnet. La 22 de ani dupa Revolutie, Romania este o tara secatuita. E patria din care romanii fug ca sa scape de jaful politicienilor, ultimii sapte ani fiind si cei mai negri, de parca am fi trecut printr-un nou razboi.
In pofida logicii, in ciuda bunului simt, cel care critica cel mai apasat dezastrele petrecute e chiar cel care le-a comis. Criminalul plange de mila cadavrului praduit, mangaind pe ascuns portofelul defunctului. Culmea tupeului, Basescu isi ridica impostura la rang de critica publica. Girand falsul cu autoritatea functiei de presedinte, o si compromite. Face din vocea presedintelui Romaniei glasul mascaradei fara seaman. E si cazul ultimei dezlantuiri impotriva TVR al carui dezastru economic si institutional a inceput odata cu mandatul sau de presedinte si s-a desavarsit in ultimii ani prin jaful si incompetenta tutarului sau.
Raul instinctual se hraneste cu durerea celor umiliti. Doar ca acestia se trezesc uneori, iar la alegeri scufunda flota praduitorilor portocalii. Nava amiral, Basescu Traian, bantuie acum in deriva ecranele tulburi ale televizoarelor, ambaland motoare pentru a face valuri, stropind in dreapta si-n stanga, mai abitir de cand a aflat ca i s-a luat si ICR – pusculita din care-si platea adulatorii intelectuali, teoreticienii culturii fraudei.
Acum sapte ani, cand tara ii cadea la picioare, obisnuia sa se adreseze cu „Plesule… Comanescule…” Gures si pus pe bascalie, isi masca umorile personale
