Grecia a supravieţuit numai pentru a da greş în altă zi, potrivit analiştilor Royal Bank of Scotland şi Citigroup, care consideră că alegerile de duminică prezintă riscul unei "victorii a la Pirus", expresia semnificând o bătălie câştigată cu un uriaş cost pentru învingător, relatează Bloomberg.
Expresia este legată de regele Pirus al Epirului, care i-a învins pe romani la Heraclea şi Asculum în 279 î.d.Hr., dar a suferit pierderi de neînlocuit în timpul luptelor, ceea ce a dus la pierderea în cele din urmă a războiului.
Rezultatul alegerilor de duminică a eliminat aşteptările unei ieşiri iminente a Greciei din zona euro, dar a lăsat acest pericol să planeze asupra economiei mondiale şi presează liderii europeni să intensifice eforturile pentru protejarea restului regiunii.
Partidul conservator elen Noua Democraţie s-a plasat pe primul loc în alegeri, cu aproape 30% din voturi, şi a început deja negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Pentru formarea unei majorităţi parlamentare, cei doi rivali politici tradiţionali, Noua Democraţie şi partidul socialist Pasok, condus de Evangelos Venizelos, trebuie să formeze o coaliţie.
Randamentul obligaţiunilor Spaniei pe termen de 10 ani a depăşit însă pragul psihologic de 7%, dovedind îngrijorarea investitorilor legată de problemele de pe piaţa financiară.
"Alegerile au rezolvat prea puţin, în opinia noastră este doar o nouă iteraţie către riscul unei exit din zona euro. Drumul ajustării ar putea să fie în continuare prea mult pentru Grecia", a declarat Harvinder Sian, analist la RBS în Londra.
Grecia, dependentă din 2010 de împrumuturile de urgenţă de la UE şi FMI, trebuie să respecte condiţiile creditorilor. Acestea includ reducerea cheltuielilor cu 11,5 miliarde de euro şi desfiinţarea a 150.000 de locuri de muncă în sectorul public, a arătat Sian, care crede în continuare c