Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu avem nevoie de lideri – navetişti”

Publicat in Curierul de Valcea, marți 19 iunie 2012 ·

• declară europarlamentarul democrat – liberal Theodor Stolojan

„Partidul Democrat Liberal nu are nevoie în Opoziţie de lideri navetişti, care vin din când în când la birou, ci de o formulă de conducere care să aibă credibilitate şi legitimitate”, a declarat europarlamentarul Theodor Stolojan, liderul grupului democrat-liberalilor din PE. Pe de altă parte, Stolojan susţine că Mihai-Răzvan Ungureanu poate ajunge lider al PDL, dar nu acum, ci după ce îl cunosc oamenii din partid. „PDL se află, la ora actuală, în Opoziţie, nu poate fi lipsit de o conducere, atât timp cât preşedintele partidului şi-a dat demisia şi ceilalţi din BPN şi-au dat demisia, partidul are nevoie urgentă, potrivit statutului, de o formulă de conducere care să aibă credibilitate, legitimitate, pentru că nu poţi să intri în vară cu partidul cu o conducere în care lumea nu are încredere”, a mai spus Stolojan. El a precizat că nu numai conducerea centrală a partidului poartă responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat la ale­gerile locale şi că există „organizaţii întregi locale, unde fie preşedinţii de organizaţii şi-au luat concedii sau s-au dus în deplasări de serviciu în străinătate în perioada de campanie pentru alegerile locale, fie a fost o atitudine de non-combat”. Stolojan a spus că a cerut în Colegiul Director o restructurare a structurii conducerii partidului. „La guvernare poţi să ai vicepreşedinţi care vin din când în când pe la şedinţele de Birou, dar în Opoziţie trebuie să ai oameni în conducerea partidului, care sunt aici 24 de ore din 24, luptând pentru partid în Opoziţie. Nu poţi să ai în conducerea partidului navetişti!”, a susţinut europarlamentarul PDL, care a precizat că nu va candida acum pentru preşedinte sau pentru altă funcţie în partid.

• declară europarlamentarul democrat – liberal Theodor Stolojan

„Partidul Democrat Liberal nu are nevoie în Opoziţi

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum o ora
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum o ora
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum o ora
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum 54 minute
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 2 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 6 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Trump spune că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că, după ce va reveni la Casa Albă, va schimba numele Golfului Mexic, situat pe coasta de sud a Statelor Unite, în „Golful Americii”, relatează AFP. „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 5 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°