Miercuri, 13 iunie 2012, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr.27 din 2012 privind unele măsuri în domeniul cultural. Sursa: EVZ

Sintagma „unele măsuri“ e un eufemism prin raportare la adevărul crud al realității. Ceva în genul cuvântului "coit" folosit de academicieni pentru a desemna actul căruia poporul îi zice altfel de-a dreptul. În fapt, e vorba, nu de unele, ci de o măsură: Trecerea Institutului Cultural Român sub autoritatea Senatului.

Constituția nu lasă loc pentru nici o șmecherie:

Ordonanţa de urgenţă e un instrument pus la îndemâna Guvernului pentru a face faţă „unor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată“.

Luând în serios campania dusă de cuplul Victor Ponta – Crin Antonescu împotriva ordonanţelor de urgenţă promovate de guvernul PDL, am fost tare curios să desluşesc urgenţa care a stat la temelia Ordonanţei de urgenţă nr. 27 din 13 iunie 2012, privind unele măsuri în domeniul cultural.

Tipărită în Monitorul oficial din 14 iunie 2012, motivarea urgenței e un motiv în plus să compătimim această publicaţie pentru obligaţia de a publica tot ce se scurge din inteligența la nivel înalt:

„luând în considerare faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va duce, pe de o parte, la prelungirea efectelor profund negative ale unor stări de lucruri care tind să afecteze, cu titlu de permanenţă, sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi, vremelnic, în alte state (...).

Potrivit motivării, dacă Horia Roman Patapievici nu e dat jos de urgență de la conducerea ICR, românii de peste hotare își vor pierde sentimentul apartenenţei la naţiunea română, culcându-se seara români şi trezindu-se dimineaţa malgaşi.

Vineri seara Crin Antonescu a dat un autointerviu la televiziunea de stat USL Antena 3.

Cine i-a văzut