Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai nou hotel de 5 stele din Bucureşti a fost inaugurat oficial

Publicat in Curierul, luni 18 iunie 2012 ·

Ion Antonescu, fondatorul Marshal Turism, a investit 10 milioane de euro în noul hotel, care este plin de elemente unice în România

Noua structură turistică din Capitală se află în centrul oraşului, la 5 minute de Piaţa Romană

Capitala are de ceva timp un nou hotel exact în centru. Pe Calea Dorobanţi nr. 50B, în vecinătatea Academiei de Ştiinţe Economice (ASE), se află cel mai nou hotel din Bucureşti, Marshal Garden un hotel de 5 stele, în care Ion Antonescu, fondatorul tour operatorului Marshal Turism a investit peste 10 milioane de euro, doar în construcţia acestuia.

Marshal Garden sugerează ideea unui spaţiu confortabil, căruia culorile vibrante şi designul neconvenţional, îi aduc un plus de valoare şi îl fac unic în România, după cum sublinia proprietarul celui mai nou hotel din Bucureşti. "Am mers peste tot în lume şi am luat cele mai bune idei pe care le-am văzut în marile hoteluri din lume, la care am adăugat ideile mele şi pot să spun că acest hotel are elemente unice, care nu se mai regăsesc nicăieri în lume", a declarat Ion Antonescu la evenimentul de lansare oficială a noului stabiliment.

La capitolul design, camerele sunt viu colorate, creând o ambinaţă plăcută şi primitoare. "Designerii camerelor mi-au propus nuanţe de negru, dar mie nu-mi plac. Am vrut un hotel primitor şi le-am cerut să-mi facă ceva cu mai multe culori. În plus am instalat lumini ambientale atât pe holuri, unde acestea îşi schimbă culorile automat cât şi în camere unde oaspeţii pot alege culorile pe care le doresc", ne-a mai explicat omul de afaceri.

Hotelul este funcţional de mai mult timp, bucurându-se chiar de un grad de ocupare de 100%, cu ocazia vizitei turiştilor străini care au venit să asiste la finala UEFA Europa League din acest an ce s-a disputat la Bucureşti pe Arena Naţională, când s-au întâlnit Altetico Madrid - Athletic Bilbao. @

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 42 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°