Jack Osbourne, fiul legendarului rocker Ozzy Osbourne, a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, la două săptămâni după naşterea fiicei sale, Pearl, informează revista People, citată de Reuters.
Jack Osbourne, în vârstă de 26 de ani, a devenit tată în luna aprilie, când logodnica sa, Lisa Stelly, a născut-o pe micuţa Pearl.
"Am fost furios şi frustrat (când am aflat asta, n.r.) şi nu puteam să mă abţin să mă întreb «De ce acum ?»", a declarat Jack Osbourne pentru revista People. "Acum am o familie şi ăsta este cel mai important lucru", a mai spus el.
Scleroza multiplă este o afecţiune neurologică cronică, autoimună, care afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării şi nervii optici. Boala poate provoca dificultăţi în controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru, ale sensibilităţii şi tulburări ale funcţiilor mintale. Boala nu se poate vindeca, dar tratamentul potrivit poate încetini progresia maladiei.
Jack este cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Ozzy Osbourne şi ai soţiei sale, Sharon Osbourne. Jack a devenit cunoscut după difuzarea reality show-ului "The Osbournes", ce prezenta viaţa de zi cu zi a părinţilor săi, a sa şi a surorii lui, Kelly.
Ozzy Osbourne este membru fondator şi fost solist al trupei Black Sabbath, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968. De-a lungul anilor, trupa britanică a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial.
Ozzy Osbourne are şase copii - cinci biologici şi unul adoptat. Rockerul britanic a fost căsătorit cu Thelma Riley şi l-a adoptat pe fiul acesteia, Elliot Kingsley. Împreună, cei doi au şi doi copii biologici: Jessica Starshine, născută în 1972, şi Louis John, născut în 1975. Muzicianul s-a căsătorit apoi cu Sharon Arden, cu care are trei copii: Aimee, născută pe 2 septembrie 1983,