Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezentanţii societăţii Modern Calor au dat premiile speciale promise �n campania "Porţi deschise"

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 18 iunie 2012 ·

Cei care au vizitat CET-ul în luna mai şi la începutul lunii iunie au completat taloane de participare la o tobolă, în urma căreia două persoane au primit câte 250 de lei. Conducerea societăţii de termoficare a decis să acorde şi două premii speciale pentru copiii de la Grădiniţa nr.25, respectiv pentru asistaţii Centrului de Intergrare prin Terapie Ocupaţională „Lucie Lecomte”. Copiii de la grădiniţa nr.25 au primit din partea furnizorului de energie termică un topogan. „În primul rand, vizita noastră la Modern Calor a fost un lucru deosebit, am fost primiţi extraordinar de frumos, iar darul este un stimulent din partea conducerii societăţii pentru copiii noştri”, a declarat vineri Amalia Dumitriu, directorul grădiniţei nr. 25 din municipiul Botosani. La rândul lor, asistaţii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională „Lucie Lecomte”, au primit din partea societăţii de termoficare o masă de tenis. Centrul mai avea o masă, însă nu era suficient şi de multe ori apăreau supărari între cei care doreau să joace tenis. „Ne-a surprins plăcut gestul celor de la Modern Calor. Acea masă nu putea să-i mulţumească pe toţi beneficiarii din centru, având în vedere că sunt mulţi care joacă tenis” a precizat cu aceeaşi ocazie şeful centrului, Dorina Prisacaru. „Copiii de la grădiniţa nr. 25 au fost cei mai mici dintre vizitatorii noştri, iar ceilaţi au fost un pic mai speciali decât restul. Ei ne-au sensibilizat şi am decis să le dăm aceste premii, să le dăm un pic de căldură şi în suflet. Eu sper că am reuşit”, a declarat la rândul său directorul general al societăţi Modern Calor, Ion Diaconu. Campania „Porţi deschise” are scopul de a recâştiga încrederea clienţilor sau potenţialor clienţi în serviciul public de furnizare a energiei termice.  

Autori: A.B.

Cei care au vizitat CET-ul în luna mai şi la începutul lunii iunie au completa

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 37 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 18 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°