Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că poziţia oficială a României referitoare la introducerea taxei pe tranzacţiile financiare la nivelul UE, cunoscută şi ca "taxa Robin Hood", este de deschidere şi susţinere a iniţiativei, în măsura în care există un acord al statelor membre.
"E o poziţie de o anumită deschidere şi de o evitare a blocării acestei iniţiative în măsura în care există un acord la nivelul tuturor statelor membre. Poziţia oficială a României este că în măsura în care va exista acordul tuturor statelor membre, nu vom bloca acest acord şi îl vom susţine. Aceasta este formula pe care mergem în momentul de faţă şi rămânem deschişi la discuţiile inclusiv la nivel tehnic care se poartă pe acest subiect", a declarat Orban, prezent la dezbaterea "România şi semestrul european" organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene, citat de Mediafax.
El a subliniat că principalii actori români din sistem "nu sunt deloc încântaţi" în privinţa propunerii Comisiei Europene de introducere a acestei taxe din 2014.
Pe de altă parte, Orban a arătat că prin introducerea acestei taxe s-ar putea genera resurse considerabile pentru bugetul UE şi bugetele statelor membre.
"Constatăm că la nivelul statelor membre există o reticenţă sporită de a contribui cu sume la bugetul UE, contribuţia de 1,5% din PIB este valabilă pentru 2007-2013, pentru 2014-2020 este propunerea Comisiei Europene de unu şi un pic la sută, iar Germania spune sub nicio formă mai mult de 1%, ceea ce presupune o reducere substanţială până la 100 de miliarde de euro faţă de 1.025 de miliarde cât a propus Comisia Europeană. În aceste condiţii, cred că o asemenea taxă pe tranzacţiile financiare ar putea constitui o resursă importantă atât la bugetul UE, cât şi la bugetul statelor membre, dacă e generată de o manieră inteligentă, astfel încât să evite o punere a sectorului f