Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie: Salariaţii care fac grevă vor avea parte de restricţii la ajutoare

Publicat in Adevarul, luni 18 iunie 2012 ·

Salariaţii din Marea Britanie care cer ajutoare le vor pierde dacă ei sunt responsabili de reducerea veniturilor lor salariale ca urmare a unei acţiuni greviste, scrie „The Guardian". Ministrul Muncii şi Pensiilor, Iain Duncan Smith, a anunţat că guvernul de la Londra urmează să limiteze suma ajutoarelor pentru angajaţi dacă ei participă la o grevă.

În virtutea modificărilor ce vor fi aduse de anul viitor odată cu introducerea aşa-numitului „new universal credit", (noul credit universal, un fel de ajutor unic), angajaţii care cer ajutoare le vor pierde dacă ei sunt responsabili de o reducere a veniturilor lor salariale ca urmare a participării lor la o acţiune grevistă.

Salariaţii aflaţi în grevă vor continua să primească un ajutor de bază dacă sunt cuprinşi în sistemul creditului universal. Dar, dacă veniturile lor salariale scad ca urmare a participării lor la grevă, creditul lor universal nu va mai creşte.

„Este total greşit ca actualul sistem de ajutoare să-i compenseze pe angajaţi şi să le sporească veniturile dacă ei fac grevă. Este incorect pentru contribuabili şi creează stimulente anormale. A face grevă este o alegere şi viitorii solicitanţi de ajutoare vor trebui să plătească pentru alegerea făcută, deoarece noi n-o vom mai face odată cu introducerea noului credit universal", a declarat Duncan Smith.

Conform sistemului, beneficiarii de credite fiscale de lucru îşi pot păstra drepturile depline pe primele 10 zile de grevă. Miniştrii consideră însă că este ceva nedrept şi depăşit, deoarece aceasta se bazează pe un sistem introdus prima dată ca parte a legii National Assistance Act din 1948.

Iain Duncan Smith crede că este corect să se acţioneze după ce aproape 1,4 milioane de zile/muncă s-au pierdut în timpul acţiunii greviste la care au participat peste un milion de salariaţi în 2011.

„Este meschin şi răzbunător. Angajaţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°