Dacă Republica Moldova ar adera la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, apologeţii acesteia ne asigură că vom trăi bine, am beneficia de gaz ieftin, vinul nostru ar curge nestingherit pe piaţa rusă, iar problema transnistreană ar fi, în sfârşit, rezolvată. Aceste promisiuni/argumente sună ca un dulce cântec de sirenă, în special, pentru acea partea a societăţii noastre care încă mai este nostalgică după „bunăstarea proletară" a defunctei URSS.
Sirenele Uniunii Vamale de pe malurile Bâcului nu spun, însă, nici un cuvânt că „gazul ieftin" are oricum un preţ, care nu este deloc neglijabil. Belarus, de exemplu, a obţinut un preţ redus pentru gazul natural importat din Rusia, doar după ce Lukaşenko a cedat Gazpromului controlul total asupra conductelor de gaze naturale. Liderul de la Minsk a făcut această cedare pentru a preveni falimentul economiei beloruse, astfel, salvându-şi regimul de la un eventual colaps.
De asemenea, sunt trecute cu vederea părţile mai puţin feerice ale „poveştii de succes" care se numeşte Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Este adevărat că în primii doi ani ai existenţei sale volumul comerţului între cele trei state a crescut anual cu peste 30%, în mare parte datorită creşterii importurilor din Rusia de către agenţii economici kazahi şi beloruşi. Cu toate acestea, doar 18,2% din volumul total al comerţului extern efectuat de Kazahstan în 2011, a revenit comerţului efectuat în cadrul Uniunii Vamale. În cazul Rusiei această proporţie a fost de 7,5%, iar a Belorusiei de 46,4%. Ceea ce rezultă ca doar economia belorusă e orientată preponderent spre piaţa Uniuni Vamale.
În acelaşi timp, avantajele economice sunt departe de a fi echitabile. În cazul Kazahstanului aderarea la Uniunea Vamală, a dus la creşterea tarifului vamal de la 6,2% la 10,2%, preţurile la produsele alimentare (zahăr, ulei, crupe, lapte, carne) au crescut de
