Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE 2: Poate insolvenţa să scape Hidroelectrica de contractele cu "băieţii deştepţi"?

Publicat in Capital, luni 18 iunie 2012 ·

Conform unui dosar de pe Tribunalul București publicat pe 15 iunie 2012, SOCIETATEA COMERCIALĂ DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA și-a cerut insolvența. Întrebarea de zeci de milioane de euro este dacă aceasta măsură va duce la rezilierea contractelor cu "băieţii deştepţi".

Termenul de judecată este de 20 iunie 2012, se mai arată pe site-ul TMB.

UPDATE ORA 19.00: Cu câteva minute în urmă preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu,a remis presei următorul comunicat în care explică de ce societatea a cerut intrarea în insolvenţă. De asemenea, Vulpescu asigură toţi partenerii comerciali şi angajaţii Hidroelectrica de faptul că activitatea societăţii va continua neperturbată. În continuare comunicatul: „Datorită secetei prelungite de la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012,care a avut ca efect diminuarea în 2011 a cifrei de afaceri a societăţii SC Hìdroelectrica SA cu 10%, a pierderilor rezultate în urma dìferenţelor de curs valutar şi a deprecierii monedei naţionale, a reducerii fluxurilor de numerar cu peste 27% în anul 2012, a creşterii datoriilor cu termen scadent de plata mai mare de 90 de zile la 470 mìlìoane lei, a pierderii financiare înregistrate (în 2011 de 121 milioane lei şi pe primele cinci luni din 2012 de 112 mil. lei) SC Hidroelectrica SA a hotărât în Şedinţa Consiliului de Administraţie din 15.06.2012 să înainteze Tribunalului Bucureşti cererea de intrare în procedura generală a insolvenţei, în scopul reorganizării activităţii conform unui plan de reorganizare ce va fi aprobat în condiţiile Legii 85/2006, la finalizarea căruia societatea să iasă din procedura insolvenţei şi să îşi continue activitatea comercială fără supravegherea autorităţii judecătoreşti”.

UPDATE: "Hotărârea privind cererea de intrare în insolvență a fost luată de Consiliul de Administraț

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis a semnat pentru achiziţionarea a 32 de avioane de luptă F-35

Ziua Constanta acum o ora
Vineri, 15 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat promulgarea legii privind achiziţionarea de către România a 32 de avioane de luptă multirol de ultimă generație F-35. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat viner

Comisia Europeană aprobă o măsură de ajutor de stat în valoare de 790 de milioane euro acordată de România pentru a sprijini închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane de euo (aproximativ 3,9 miliarde de lei) pentru acoperirea costurilor excepţionale generate de închiderea a patru

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Libertatea acum 2 ore
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Comisar șef în cadrul IGPR - Direcția de combatere a criminalității organizate, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului ANDRICA MARIUS-CORIOLAN, comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Gene

Sezonul de schi e aproape. În Poiana Brașov s-au pus în funcțiune instalațiile care produc zăpadă artificială VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Primăria Brașov anunță că a pus în funcțiune de vineri dimineață, 15 noiembrie, instalațiile care produc zăpadă artificială, pentru a amenaja pentru sezonul de schi pârtiile din Poiana Brașov. Tunurile și lănciile folosite pentru producerea de zăpad

„Ursul”, bombardierul Rusiei, detectat în apropierea spațiului aerian britanic

Adevarul acum 25 minute
Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spațiului aerian britanic, anunță vineri ministrul Apărării al țării, potrivit AFP.

Ministrul Energiei A fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica și consorțiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) și Ansaldo (Italia). Sebastian-Ioan Burduja

Tronsonul dintre Buzău şi Râmnicu Sărat al Autostrăzii Moldovei va fi dat în circulaţie săptămâna viitoare. Tronsonul până la Focşani, deschis în decembrie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că săptămâna viitoare va fi deschis tronsonul dintre Buzău până la Râmnicu Sărat din Autostrada Moldovei, urmând ca în luna decembrie autostrada să fie deschisă până la Focşani. Ministrul Transporturilor s

(P) BLACK FRIDAY NISSA: Extra Reduceri la Categoriile Speciale și Rochii de Seară cu Discounturi de până la 80%!

Gandul acum 45 minute
Începe cel mai așteptat eveniment de shopping al anului! Black Friday la NISSA vine cu reduceri spectaculoase de până la 80% la o selecție exclusivă de produse, cu extra reduceri aplicate categoriilor speciale, inclusiv rochiile de seară elegante. E

Cât costă cel mai scump bilet la meciul de box de 80 de milioane de dolari dintre Mike Tyson și Jake Paul. Lupta se vede în direct pe Netflix

Libertatea acum o ora
Mike Tyson, unul dintre legendarii boxeri din istorie, se va lupta pe 16 noiembrie 2024, la 3.00 (ora României), cu Jake Paul, un tânăr de 27 de ani, care este cunoscut datorită rețelelor de socializare și a clipurilor de pe YouTube.

Vremea

București
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

2°/12°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

6°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
Timisoara
acum

vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

2°/11°