Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Lazea, BNR: Să investim în servicii pentru a ajunge la echilibru extern

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 iunie 2012 ·

România trebuie să se concentreze pe sectorul serviciilor pentru a ajunge la echilibru extern, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, astăzi, la conferinţa "România şi semestrul european". Sursa: Rompres

El a subliniat că nu este de acord cu afirmaţiile potrivit cărora o ţară ca România nu poate ajunge la echilibru extern sau la surplus, pe motiv că la exportul de bunuri, de mărfuri, noi avem un deficit comparabil cu Ungaria şi Bulgaria, însă stăm mai prost decât ele la servicii.

"Noi stăm diferit şi mai prost decât ele pe servicii, deci pe balanţa serviciilor. Prin servicii înţeleg turism, comunicaţii, transporturi, informatică, call-center-uri etc. Noi nu suntem un outlayer, un stat rămas în urmă pe partea de mărfuri, care sunt grosul balanţei comerciale. Stăm bine şi la nivelul remiterilor, al transferurilor - şi din ce în ce mai bine -, deci aproape totul rămâne de făcut pe balanţa serviciilor. Lupta nu este pierdută, nu este disperată. Avem a ne focaliza pe câteva sectoare foarte clare. Balanţa serviciilor: asta este problema în România", a precizat Lazea.

Respectăm șapte din zece criterii

Referitor la indicatorii incluşi în Pactul Euro Plus şi care trebuie respectaţi de statele membre ale Uniunii Europene, economistul-şef al BNR a explicat că România îndeplineşte şapte din cei zece indicatori, însă cei trei pe care nu îi atinge fac parte din categoria dezechilibrelor externe.

"Tabloul de bord cuprinde zece indicatori. Începând de anul acesta, practic, se adaugă celor cinci indicatori fixaţi prin criteriile de la Maastricht. Cinci se referă la dezechilibre externe şi cinci la dezechilibre interne. Vestea bună este că România îndeplineşte şapte din cei zece, vestea proastă este că nu îndeplineşte trei care fac parte dintre dezechilibrele externe şi care sunt legaţi între ei", a explicat acesta. @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îndeamnă cetăţenii americani să părăsească Libanul. Tensiuni tot mai mari între Israel şi Hezbollah

Ziare.com acum 51 minute
Ambasada SUA în Liban îi îndeamnă pe cetăţenii americani să părăsească Libanul atât timp cât sunt disponibile zboruri comerciale, din cauza conflictului actual dintre Israel şi Hezbollah. Departamentul de Stat al SUA a emis sâmbătă o recomandare de

Israelul ordonă închiderea pentru 45 de zile a biroului Al Jazeera din Cisiordania

Mediafax acum 46 minute
Soldaţi israelieni înarmaţi au intrat în clădire duminică dimineaţă în timpul unei transmisiuni în direct, relatează BBC. Telespectatorii au urmărit cum soldaţii i-au înmânat ordinul de închidere şefului biroului din Cisiordania, Walid al-Omari, car

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum o ora
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 8 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 10 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 12 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 11 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Bilanţul ajutoarelor de stat pentru sinistraţii din Galaţi. Peste 110 tone de alimente, distribuite

Mediafax acum 12 ore
Consiliul Judeţean Galaţi a prezentat bilanţul provizoriu al ajutoarelor de stat acordate sinistraţilor din comunele gălăţene inundate. Până în prezent au fost distribuite peste 110 tone de alimente şi 212.000 litri de apă. În zona calamitată au mai

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 11 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

16°/21°