Puține lucruri vorbesc mai limpede despre starea societății decât o face condiția instituțiilor publice. Când războaiele de gherilă politică și coliziunile intereselor de gașcă anexează destinul instituțiilor publice, devine evident că fibra statului de drept este de slabă calitate.
Abuzul cheamă abuz, manipularea cheamă manipulare, răzbunarea cheamă răzbunare și politizarea cheamă politizare.
Ochi pentru ochi? România este deja oarbă. Dinte pentru dinte? România este deja știrbă. Și mută, deși în România se vorbește în neștire. Sau tocmai din acest motiv.
Dialogul rațional nu poate să apară de la sine. Pe acest plan, nimic nu apare de la sine. Totul se construiește, se întreține și se apără.
Până când legile/hotărârile de guvern privind înființarea și funcționarea instituțiilor publice nu vor fi elaborate cu gândul la binele public și nu vor respectate, apărate în numele aceluiași bine public, va prevala, de fiecare dată, interesul personal, cel de partid, cel de gașcă și cel de haită. Restul este vânare de vânt; praf în ochi.
Iată un studiu de caz: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Spectacolul degradant la care continuă să se preteze cei destituiți și “pachetele lor de suflători” se anunță unul de lungă durată. Este o manipulare care urmărește abaterea atenției de la chestiunile de fond.
Problema fundamentală a IICMER o constituie Hotărârile de Guvern nr. 1372 (din 18 noiembrie 2009, publicată în Minitorul Oficial nr. 802 din 25 noiembrie 2009) și respectiv nr. 134 (din 23 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 122, din 23 februarie 2010) privind înființarea, organizarea și funcționraea acestui institut.
Orice instituție serioasă pornește de la veriga de baza – Consiliul de Administrație/Board of Directors. De cele mai multe ori, acest consiliu fon
