Ritmul de redresare a economiei globale a încetinit, din nou, pe măsură ce încrederea în capacitatea decidenţilor politici de a asigura condiţiile necesare de creştere economică s-a erodat, conform ultimei citiri a indicelui FT/Brookings Institution Tiger, indice care măsoară condiţiile economice globale.
Eswar Prasad, profesor la Brookings, a declarat că „redresarea economiei globale este ţinută ostatică de inconştienţa care a provocat paralizia politică, a subminat încrederea şi a zădărnicit eficacitatea instrumentelor de politică macroeconomică”, anunţă publicaţia financiară „Financial Times”.
Fapte, nu vorbe
Pe fondul întâlnirii reprezentanţilor celor mai importante 20 de economii în staţiunea mexicană Los Cabos, speranţele ca G20, grup considerat drept „principalul forum economic global”, să ofere măsuri coordonate în loc de vorbărie goală, sunt extrem de reduse.
Află de ce băncile ignoră noile reglementări internaţionale asupra bonusurilor, spre îngrijorarea liderilor G20
Felipe Calderon, preşedintele Mexicului, care va conduce acest forum, a confirmat această percepţie declarând, în cadrul unei conferinţe anterioare că „chiar şi în condiţiile în care nu ne aşteptăm să atingem acorduri specifice cu privire la Europa, sper ca promisiunile şi limbajul să fie orientate către o nouă şi mai puternică Europă, o Europă pentru secolui XXI”. Calderon speră să crească nivelul convenit de 430 de miliarde de dolari necesar recapitalizării Fondului Monetar Internaţional, chiar şi în condiţiile în care Statele Unite refuză să participe la acest efort.
În cadrul unui interviu acordat cotidianului mexican „Reforma”, Hu Jintao, preşedintele Chinei, a cerut „eforturi intense” pentru a creşte nivelul sustenabil al cererii globale. El a cerut un nivel mai mare de cooperare globală în ceea ce priveşte zona euro, declarând că „G