Doar aproximativ 25% dintre legumele şi fructele comercializate în cele mai mari magazine din România provin din ţară, potrivit studiului Retailer Scorecard.
Conform punctajului acordat de reprezentanţii WWF, niciun retailer dintre cei 10 analizaţi în cadrul cercetării WWF nu a reuşit să obţină 50% din scorul maxim. Procentul cel mai mare din scorul total fost obţinut de Mega Image (42.92%), urmat de Billa (39,11%), Lidl (33,63%), Kaufland (28,18%), Auchan (17,26%), Carrefour (17,17%), Cora (15,38%), Real (13,89%), Profi (10,54%) şi Penny Market (8,57%).
“Poziţia de dominaţie a lanţurilor de magazine devine din ce în ce mai mare, mergând spre o posibilă situaţie de monopol, iar în acest context este inevitabil să ne întrebăm în ce măsură aceste companii îşi asumă, dincolo de asigurarea profitului, şi un rol social. De alegerile şi opţiunile acestor retaileri depind mii de producători locali, comunităţi şi industrii”, a spus Magor Csibi, director World Wide Fund for Nature (WWF) România, la lansarea studiului, transmite Agerpres.
Doar aproximativ 25% dintre legumele şi fructele comercializate în cele mai mari magazine din România provin din ţară, potrivit studiului Retailer Scorecard.
Conform punctajului acordat de reprezentanţii WWF, niciun retailer dintre cei 10 analizaţi în cadrul cercetării WWF nu a reuşit să obţină 50% din scorul maxim. Procentul cel mai mare din scorul total fost obţinut de Mega Image (42.92%), urmat de Billa (39,11%), Lidl (33,63%), Kaufland (28,18%), Auchan (17,26%), Carrefour (17,17%), Cora (15,38%), Real (13,89%), Profi (10,54%) şi Penny Market (8,57%).
“Poziţia de dominaţie a lanţurilor de magazine devine din ce în ce mai mare, mergând spre o posibilă situaţie de monopol, iar în acest context este inevitabil să ne întrebăm în ce măsură aceste companii îşi asumă, dincolo de asigurarea profitului, şi un rol socia