• Mesajele de razbunare au inceput sa apara inca dinaintea descoperirii trupului neinsufletit al elevului de 17 din Dobrovat • Baiatul a lasat un mesaj pe pagina sa de Facebook, cerandu-si scuze de la toti cei pe care i-a suparat
Apropiatii lui Ionut Acapraritei, elevul care a fost gasit spanzurat joia trecuta, jura razbunare. Trupul acestuia a fost gasit in spatele Manastirii Frumoasa de catre un trecator, asupra sa gasindu-se si un mesaj de adio scris intr-un caiet studentesc, prin care isi cerea scuze parintilor pentru gestul sau. Acesta nu este singurul mesaj de acest gen lasat de Ionut. In ziua disparitiei, elevul a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook care suna in felul urmator: "Imi cer scuze tuturor persoanelor pe care le-am suparat", asta dupa ce in urma cu mai bine de trei luni si jumatate, scria intr-un mesaj : "Am terminat-o cu toate".
Dupa aceasta postare, reactiile prietenilor sai, ingrijorati de comportamentul lui Ionut, au inceput sa curga. Suferinta pe care o avea Ionut era cunoscuta doar de cei mai apropiati prieteni. Cateva versuri postate la jumatatea lunii mai a anului acesta vorbesc despre trairile lui zbuciumate din ultimul timp: "n-o sa uit ceea ce sunt/ o sa ajung ceea ce visez/ o sa iubesc pe cine imi place/ o sa uit ceea ce ma doare/ n-o sa uit ceea ce mi se greseste/ o sa fiu bun cu cine merita/ si rau cu cine trebuie!...". O parte dintre tinerii mai apropiati baiatului, avand cunostinta despre problemele sale din ultima perioada, au jurat razbunare, unii chiar dinainte de a se afla ca tanarul este mort.
"Bai, frate, daca ai patit ceva, te voi razbuna indiferent. O sa pastrez tacerea de acum, pana o sa aflu totul. Daca vezi asta, da-ne un semn, te rog!", este mesajul postat pe 11 iunie de catre un prieten pe pagina lui Ionut de socializare, in conditiile in care trupul sau a fost descoperit joi