Ca o consecinţă directă a promovabilităţii dezastruoase a examenului de Bacalaureat de anul trecut, cifrele de şcolarizare aprobate la nivel central pentru învăţământul superior au scăzut. Tendinţa este confirmată şi pe plan local, unde universităţile de stat au o cifră de şcolarizare ceva mai mică decât cea de anul trecut. Raportarea s-a făcut la gradul de ocupare din anul universitar 2011 - 2012, unde şi pe plan local au rămas universităţi cu destul de multe locuri neocupate, raportate la cifra de şcolarizare.
Scăderi şi creşteri ulterioare
Guvernul a aprobat 1,6 milioane locuri în învăţământul preuniversitar şi superior de stat, pentru anul şcolar şi universitar 2012 - 2013, ceea ce înseamnă o scădere globală faţă de cele 1,7 milioane locuri în învăţământ aprobate anul trecut. Din această cifră, pentru sistemul superior de stat au fost acordate 62.400 de granturi pentru studiile de licenţă, 35.600 de locuri pentru master şi 3.000 de locuri pentru studiile de doctorat.
În mod normal, numărul de locuri aprobate pentru învăţământul superior ar fi trebuit să fie şi mai mic, adaptat la promovabilitatea examenului de Bacalaureat. Din acest punct de vedere, s-a speculat faptul că, odată investit, Guvernul Ponta va face demersuri pentru creşterea numărului de locuri disponibile în universităţi, pentru că un număr destul de mare de figuri importante din P.S.D. sunt rectori, dacă e să se menţioneze doar cazul fostului ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu. Anul trecut, după dezastrul promovabilităţii la Bacalaureat, aceasta venea cu o propunere foarte controversată: admiterea la facultate a tinerilor fără Bacalaureat, într-un fel de an pregătitor.
Cert e că aceste speculaţii legate de interesele pentru creşterea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul superior par să fi fost confirmate, după ce s-a anunţat că număru