Ioan Ovidiu Sabău a susținut astăzi prima conferință de presă în postura de antrenor al Rapidului. Întâlnirea a început cu o întârziere de o jumătate de oră. BINEDISPUŞI
George Copos şi Constantin Zotta
Sursa: Răzvan Vălcaneanţu CERERE
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău încearcă să-l înduplece pe patronul său, George Copos, să mai cumpere jucători
Sursa: Razvan Valcaneantu ACHIZITII
Rapid şi-a prezentat azi noile achiziţii
Sursa: Razvan Valcaneantu
George Copos, patronul echipei Rapid, a taxat proasta organizare care a precedat întâlnirea lui Ioan Ovidiu Sabău cu presa. Omul de afaceri l-a vizat pe Constantin Zotta, președintele clubului, pentru întârziere. „Dacă ar merge trenurile după cum organizează domnul Zotta conferințele, ar fi jale”, a spus Copos.
Sabău și-a pierdut vocea la negocieri!
Ioan Ovidiu Sabău a explicat de ce s-a lăsat atât de greu convins până să semneze cu echipa din Giulești. „Am discutat foarte mult până să semnez. După o primă convorbire cu domnul Copos, nu s-a mai întâmplat nimic, apoi el a revenit cu un telefon. Am vrut garanții și un proiect serios”, a declarat „Moțul”, care a fost completat de patronul echipei: „Și când era jucător, Neluțu era aprig la negoiceri. Discutam cu el o zi și o noapte până să semneze contractul”.
Sabău a avut dificultăți de vorbire la conferința de presă din cauză că e răgușit. „Mi-am pierdut vocea pentru că am negociat mult cu domnul Copos”, a explicat antrenorul.
Pentru sezonul viitor, obiectivul rapidiștilor este clasarea pe locurile 1-3. „Am găsit jucătorii afectați de eșecul din sezonul trecut. Pe de altă parte, sunt motivați să se revanșeze. Sper să îi țină starea asta. Obiectivul este clasare pe locurile 1-3”, a mai afirmat tehnicianul.
Tot astăzi, au mai fost prezentate și noile achiziții ale giuleștenilor: fundașul Octavian Abrudan, mijloc