Aşteaptă răbdătoare să audă paşi care să se oprească în faţa lor, pentru contemplare. Dar aceştia întârzie să apară. Expoziţiile de tablouri, sculpturile în lemn, piesele de mobilier vechi şi chiar pereţii Palatului Baroc din Timişoara, locaţia Muzeului de Artă, tânjesc după vizitatori.

Tăcere... de paşi

“Şi când te gândeşti că am învăţat atât... Şi pentru ce? Nu mai bine mer­geam şi eu cu voi la...”.Vocea îmi răsu­nă foarte de aproape în ureche, preţ de câteva secunde. Două fete trec la mi­limetru de umărul meu stâng şi se pierd în mulţime. Culoarea semaforului a trecut la „verde” şi sunt aproape îm­pinsă din spate de ceilalţi trecători ca­re vor să traverseze pe „zebră”. Am por­nit agale şi fără o ţintă anume să colind străzile oraşului, iar paşii m-au purtat singuri spre inima Cetăţii, atraşi ca de un magnet. Alţi paşi apăsaţi îşi fac loc pe trotuarele înguste, înspre ace­eaşi direcţie. Timişoara parcă e mai populată ca niciodată în această perioa­dă a anului. Deşi e sesiune de examene, studenţi şi elevi au luat cu asalt tera­se­le din Piaţa Unirii. E trecut de mult de orele după-amiezii. E ora la care şi ulti­mii întârziaţi şi-au terminat sarcinile de serviciu şi se îndreaptă spre casă. Sau alte locaţii. Mă opresc în faţa fos­tei Prefecturi. Palatul Baroc sau Mu­zeul de Artă, cum îl ştiu toţi.

Ştiu că într-o oră se va da sem­na­lul de închidere, dar mă hotărăsc să intru totuşi şi să văd dacă impresio­nanta clădire, mai exact valoroasele ope­re de artă care se odihnesc înăun­tru au reuşit să trezească curiozitatea cuiva. Câţi vizitatori şi-or fi plimbând paşii prin camerele muzeului şi cât de multă importanţă mai dau timişorenii picturii? S-a pierdut interesul pentru artă, într-un oraş ce se vrea capitală culturală europeană, sau poate publicul contemporan a hotărât că altele sunt valenţele artei care trebuie să apese balanţa? @N_P