Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 Iunie

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 18 iunie 2012 ·

„Mazîlii noştri”

„Noi, cari suntem făcuţi din acelaşi aluat, trebuie să fim mai indulgenţi în aprecierea ranelor de care-s bântuiţi mazîlii noştri. Înainte de toate, să nu scăpăm din vedere că tradiţiunile familiare joacă un rol însemnat la dânşii, deşi nu se mai potrivesc cu timpurile actuale. Strămoşii noştri se bucura de averi imense şi trăia nestingheriţi de nimene. De aceea-şi putea permite unele extravaganţe, pecând în diua de astădi, când condiţiunile de traiu sunt aşa de grele, nu-ţi mai poţi permite decât cea ce-ţi este de neapărată trebuinţă”.

„Revista Politică”, Anul II, nr. 2, Suceava, 1 Iuniu 1887.

„Dimineţi la Falcău”

„Pădurile Falcăului sînt pline de farmec. Călătorul care pătrunde în minunata împărăţie a bradului va cunoaşte din plin aici răsplata eforturilor sale. Pe aceste locuri se mai păstrează exemplare rare de brazi, a căror vîrstă specialiştii o apreciază în jurul a 500 de ani. Tot aici se găsesc vestiţii arbori de rezonanţă ca şi nu mai puţin celebri cocoşi de munte dar şi rîşi, cerbi şi căpriori care, alături de păstrăvii ce săgetează apa limpede a Brodinei, formează o importantă bogăţie naturală a acestor locuri. În pădurile Falcăului, unde drujbiştii şi ţapinarii duc munca lor aspră dar plină de nebănuite frumuseţi, noile cabane au prins să facă parte integrantă din peisajul actual. În cele 16 cabane, mai bine de 500 de forestieri beneficiază de paturi curate şi confortabile, de hrană gustoasă şi abundentă, de cărţi, ziare, reviste şi aparate de radio. Semnele unei vieţi civilizate au pătruns pînă aici în creierul munţilor”.

„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5133, Suceava, Sîmbătă 13 iunie 1964.

„Mazîlii noştri”

„Noi, cari suntem făcuţi din acelaşi aluat, trebuie să fim mai indulgenţi în aprecierea ranelor de care-s bântuiţi mazîlii noştri. Înainte de toate, să nu scăpăm din vedere că tradiţiunile fa

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 24 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 25 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 36 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 23 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°