Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Diaconu a fost audiat la Parchetul General

Publicat in Ziua Veche, luni 18 iunie 2012 ·

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, s-a prezentat luni, 18 iunie, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de conflict de interese.

Înainte de a intra în sediul Parchetului General, noul Ministru al Culturii, Mircea Diaconu a afirmat, potrivit Agerpres, că se duce să le spună procurorilor, la o cafea, “cum se trăieşte în teatru”, căci “habar nu au cum se trăieşte în teatru şi multă lume nu ştie cum se trăieşte în teatru”. După audieri, Ministrul Culturii nu a mai oferit nici o declaraţie, evitând presă la ieşire. Procurorii îl acuză pe Mircea Diaconu de conflict de interese şi abuz în serviciu pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la Teatrul „C.I Nottara”. În opinia actorului însă, singura problemă în acest caz ar fi faptul că i-ar fi micşorat „destul de mult” salariul soţiei sale, Maria Diana Diaconu.

În urmă cu câteva zile, după ce premierul Victor Ponta i-a cerut lui Mircea Diaconu să se prezinte la tribunal, acesta a atenţionat că ANI nu va scăpa cu una cu două dacă va ieşi cu faţa cutată din procesul în care este implicat. “Voi cere daune de imagine”, a spus Diaconu. Ministrul Culturii ar fi trebuit să se prezinte la Parchetul General în 31 mai însă atunci acesta nu a fost prezent, motivându-şi absenţa prin faptul că era la medic şi nu ştia exact ora la care trebuia să se prezinte la Parchet.

În afară de acest dosar în care e acuzat de conflict de interese, Mircea Diaconu se află într-un litigiu cu ANI, care a constatat incompatibilitatea între calitatea sa de senator şi cea de director al Teatrului Nottara din Bucureşti, funcţie la care a reununţat. Litigiul cu ANI a pornit după ce, în 27 ianuarie 2011, inspectorii de integritate au constatat că senatorul PNL Mircea Diaconu este în incompatibilitate din 2008, el fiind atât parlamentar, cât şi director-manager al Teatrului Nottara. @

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 10 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°