Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi senatori şi-au anunţat demisia din PDL

Publicat in Romania Libera, luni 18 iunie 2012 ·

Senatorul Aurelian Tiberiu Prodan a declarat, luni, în plenul Senatului, că trece de la PDL la PNL. Şi senatorul PDL Tudor Udriştoiu a anunţat că îşi dă demisia din PDL şi că va activa în continuare ca senator independent, afiliat grupului PDL, potrivit Mediafax.

Senatorul PDL Tiberiu Prodan a precizat că se întoarce în râdurile PNL.

Imediat, senatorul PNL Raymond Luca a luat cuvântul şi a susţinut că, din punctul său de vedere, "domnul senator Prodan nu este binevenit în grupul liberal".

Ulterior a intervenit liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, pentru a preciza că afirmaţia colegului său a fost în nume personal.

"Cu tot respectul, până una alta eu reprezint grupul PNL şi declaraţia domnului senator Raymond Luca, pe care îl respect, este în numele propriu, nu în numele grupului", a spus Haşotti.

Prodan anunţa, în octombrie 2009, că va activa ca senator independent în cadrul grupului parlamentar al PDL, părăsind grupul PNL.

Prodan afirma că, în urma unei situaţii care "trenează" în organizaţia PNL Suceava, a decis să nu mai facă parte din această organizaţie.

Parlamentarul Tudor Udriştoiu a fost ales în colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală 17 Dolj.

Anterior, surse politice declarau pentru MEDIAFAX, că senatorul de Dolj Tudor Udriştoiu ar urma să-şi anunţe demisia din PDL şi să rămână, cel puţin deocamdată, senator neafiliat la un grup parlamentar.

La începutul săptămânii trecute, senatorul Sorina Plăcintă şi-a anunţat trecerea de la PDL la PNL.

Miercuri, liderul liberalilor din Senat, Puiu Haşotti, a declarat că sunt discuţii cu mai mulţi parlamentari PDL care doresc să plece din partid şi să treacă la PNL şi PSD, el arătând că aceste schimbări sunt necesare puterii pentru a-şi păstra majoritatea la Senat şi de la 1 septembrie.

La alegerile locale din 10 iunie, şase senatori PNL şi P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 50 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 20 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°