Starea de sănătate a lui Iurie Darie este foarte gravă, actorul nu a răspuns la stimuli, este în comă indusă, fiind ventilat mecanic, au declarat, luni, surse medicale.
Medicii de la Spitalul "Bagdasar-Arseni", unde actorul Iurie Darie este internat de sâmbătă, urmau să îl detubeze, luni, pentru a vedea dacă poate să respire singur, în condiţiile în care starea acestuia se ameliorase uşor. Intervenţia pentru detubare nu a avut loc încă, au precizat sursele citate.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar-Arseni" din Capitală, Florian Bica, declarase, luni dimineaţă, că starea de sănătate a lui Iurie Darie este în uşoară ameliorare, este conştient, dar prognosticul rămâne rezervat.
"Starea pacientului este uşor ameliorată faţă de ziua de ieri, a început să deschidă ochii, este conştient, intubat, se încearcă luni detubarea. Prognosticul rămâne rezervat, din cauza vârstei şi a patologiei asociate", a spus medicul Florian Bica.
El a precizat că obturarea tubului de drenaj este o complicaţie care poate să apară în astfel de cazuri, de aceea a fost montat un tub de drenaj exterior.
Medicul Florian Bica a mai spus că deocamdată nu poate fi luată în discuţie o intervenţie chirurgicală.
Actorul Iurie Darie a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), cu o ambulanţă, după ce a acuzat dureri în piept şi probleme de respiraţie. Potrivit medicilor, actorul a suferit o complicaţie postoperatorie, acumulând în continuare lichid la creier.
El a fost transferat, sâmbătă seară, de la SUUB la Spitalul "Bagdasar-Arseni", unde în 21 mai a fost operat pentru eliminarea lichidului care se acumulase la creier. Medicii de la Spitalul Universitar au luat decizia de a-l transfera pe actor în condiţiile în care problemele medicale pe care le are Iurie Darie sunt consecinţa afecţiunii mai vechi, pentru care a fost ope