Arsene Wenger era în al cincilea an la Arsenal şi pe foile sale apărea numele unui puşti din Suedia. Un atacant înalt, cu nasul mare şi cu freza împrumutată parcă din posterele cu Backstreet Boys sau Westlife, crescut în Rosengard, cartierul mărginaş din Malmö, unde peste jumătate dintre locuitori sunt imigranţi. Zlatan Ibrahimovic provine dintr-o familie croato-bosniacă şi, oarecum logic, primul său club a fost cel al imigranţilor din Malmö, FK Balkans.

"Îl vreau la Londra"

Când a fost remarcat de Wenger, Zlatan abia trecuse de vârsta majoratului. Avea o medie de un gol la două meciuri la Malmö, iar antrenorul lui Arsenal l-a chemat la Londra. Povesteşte chiar atacantul, într‑un interviu din cotidianul britanic Daily Mail: "A fost un moment fantastic pentru mine! Arsenal avea o echipă extraordinară atunci şi, când am ajuns, am găsit un tricou special făcut pentru mine. Celebrul tricou în roşu şi alb cu numărul 9 şi cu Ibrahimovic scris pe spate". Ca o dovadă a forţei lui Arsenal de atunci, "tunarii" urmau să iasă în anul următor campioni ai Angliei, iar Thiery Henry avea să fie cel mai bun marcator din Premier League, cu 24 de goluri. Ibrahimovic primea o ofertă pe care niciun tânăr jucător din lume nu putea să o refuze.

Nu şi Zlatan

Unii spun că Ibrahimovic e arogant. Şi au dreptate. Dar suedezul a fost aşa dintotdeauna. Încrezător în calităţile lui de mic, lucru pe care l-a simţit şi Arsene Wenger în momentul în care avea să greşească în negocierile cu Zlatan, jucătorul de doar 19 ani: "După ce mi-au prezentat lucrurile pe acolo, am aşteptat să vină să mă convingă să semnez cu ei. Dar n-a fost aşa". Câţiva ani mai târziu, într‑un interviu pentru presa din Italia, atacantul suedez spunea: "Impresarii sunt pentru jucătorii slabi! Cluburile mari au venit întotdeauna direct la mine". Înapoi la Londra, unde puştiul Zlatan îl aştepta pe Arsene W