Remus Vulpescu,presedintele Hidroelectrica / Foto: GEORGE CALIN / AGERPRES Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate ieftină, şi una dintre cele mai mari companii de stat a solicitat vineri insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, primul termen de judecată fiind stabilit de instanţă pentru miercuri, 20 iunie.
Compania avea datorii de 4,1 miliarde de lei la finele lui 2011, potrivit informaţiilor înscrise în bilanţul companiei, făcut public de către Fondul Proprietatea, acţionar cu 20%. Deşi compania a fost grav afectată de seceta de anul trecut, acţiunea poate fi o strategie de renunţare la contractele cu "băieţii deştepţi", Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), declarând la începutul lunii că "există metode de încetare a contractelor bilaterale".
Hidroelectrica are contracte de livrare a energiei cu mai multe companii, atât traderi de energie, cât şi companii din industrie iar durata acestora este până în 2017 sau 2018.
Datoriile pe termen scurt ale companiei au ajuns anul trecut la 2,6 miliarde de lei (620 de milioane de euro). Din acestea 1,1 miliarde de lei sunt datorii către bănci iar datoriile către furnizori reprezintă 1,12 miliarde de lei. La acestea se adaugă 1,5 miliarde de lei pe termen lung. Hidroelectrica a fost afectată de seceta severă din vara anului trecut. Practic, compania s-a împrumutat anul trecut pentru a achiziţiona energie termo, mai scumpă, astfel încât să îşi onoreze contractele pe care le avea, atât cu "băieţii deştepţi", cât şi cu termocentralele Deva şi Paroşeni, de la care cumpăra energie la suprapreţ.
Cine a cerut insolvenţa?
"Hotărârea privind cererea de intrare în insolvenţă a fost luată de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica SA, iar MECMA, în calitate de acţionar, nu interferează în niciun fel în procedurile ju