Am citit de curând o poveste care m-a impresionat. Nu mai ştiu cine a scris-o şi nici cum se numea. Adevărul este că mi-ar fi plăcut să o scriu eu. Sursa: VLAD STĂNESCU

Întâmplările se petreceau parcă undeva într-un orăşel din Germania în Evul Mediu. Era vorba despre un orăşel care timp de trei ani la rând fusese lovit de secetă, de ciumă, de inundaţii. Cum se întâmplă de obicei, locuitorii încearcă să găsească o explicaţie pentru blestemele care se abătuseră asupra lor. De unde vine tot răul? De ce mor cei dragi, de ce suferă de foame şi de sete?

În acel orăşel trăia o fată pe care locuitorii au bănuit-o întotdeauna că se ocupă cu magia neagră. Le era teamă de ea, dar în acelaşi timp aveau un respect pentru puterea ei. Că lucrurile erau adevărate nu ştia nimeni. Dar, ştiţi cum e în micile oraşele... Circulă legende, bârfe, se întâmplă fapte ciudate şi oamenii vorbesc, pun etichete.

Ei, bine, când disperarea i-a cuprins locuitorii orăşelului hotărâră că fata este de vină pentru tot ce li se întâmplă. Ea abate răul şi pedeapsa divină asupra micului orăşel pentru că s-a însoţit cu Diavolul în dispreţul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu a vrut să le dea semne printr-o pedeapsă colectivă.

Când ajunseră la această concluzie, oamenii cu mic, cu mare se porniră spre casă vrăjitoarei. O luară pe sus şi o închiseră într-o cuşcă. Fata nu înţelegea ce i se întâmplă, de unde a apărut dintr-odată atâta ură şi furie împotriva ei. Dar locuitorii acelui orăşel nu avea altceva în minte decât că ea este vinovată pentru relele trimise de Atotputernicul. Şi pentru asta trebuia să moară spânzurata.

Dar, pe când o ţineau închisă în cuşca de fier în piaţa oraşului, pregătindu-i ştreangul, căpeteniile mulţimii dezlănţuite îşi dădură seama că au pierdut cheia de la cuşcă şi nu mai puteau să o scoată pe biata fată. Atunci se porniră şi mai tare î