Mi-aș fi dorit ca Horia Roman Patapievici să-și încheie mandatul la termen. Adică la începutul anului viitor. Ar fi reprezentat un semn de normalitate într-o societate în care starea de normalitate reprezintă o excepție de bătut în cuie. Ar fi fost un precedent de bun-augur. Patapievici nu va prinde însă încheierea mandatului ”la termen”. Și atunci, mă gândesc ce lovitură ar fi demisia lui. E drept, când cu celebra ”casetă cu Geoană”, s-ar fi impus același gest. Atunci l-a ratat. Acum mai are încă timp (nu foarte mult) să recurgă la demisie. Înainte ca Victor Ponta să găsească cine știe ce acoperire (a se citi ”șmecherie”) legislativă pentru a-l înlătura de la conducerea lui.

Nu, nu cred că trecerea ICR sub controlul Senatului nu ar însemna și politizarea acestei instituții de la vârf și până la bază. Mircea Diaconu a fost cât se poate de explicit în acest sens când a declarat că tocmai faptul că ICR ”nu dă socoteală” cuiva e ceea ce deranjează și că ceea ce se urmărește e instituirea conceptului de ”diplomație culturală” (adică promovarea doar a acelei culturi convenabile ideologiei aflate într-un moment sau altul la Putere).

Pe de altă parte, controlul exercitat de Parlament asupra TVR este exemplul care nu poate fi ignorat de către cei care invocă buna-credință a Ordonanței de Urgență. Fini și finuțe, amante, nepoți și nepoate se vor înghesui să ocupe posturi în ICR după modelul deja patentat la TVR, dar și în alte instituții politizate. De prea multe ori am văzut pusă în practică această ”schemă” și nu am nici cel mai mic dubiu că ICR ar constitui o excepție în acest sens.

Înclin să cred că, prin demisie, Patapievici ar putea bloca transformarea ICR în amantlâc. Sub spectrul alegerilor de peste câteva luni, Guvernul Ponta e prea slab pentru a-și putea permite continuarea scandalului. Asta în condițiile în care demisia lui Patapievici i-ar pute